 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finate publice
» Constructia teoriei financiare
|
|
Teoria jocurilor in constructia teoriei financiare |
|
| Toate marile domenii ale cercetarii, in teoria financiara, sunt, in ultimii ani, reexaminate, ca urmare a contributiilor explicative date de teoria jocurilor (J. von Neumann si O. Morgenstern, Theory of games and economic behaor, 1944), mai cu seama de teoria jocurilor non-cooperative (J.F.Nash, The bargaining problem, 1950). Teoria jocurilor integreaza si depaseste teoriile de agent si ale semnalului. Aceasta cerceteaza echilibrul decizional ce poate fi obtinut, tinand cont de asimetria de informatie a jucatorilor si de semnalele pe care ei le emit. fncercand sa surprindem o anumita tendinta, in devenirea finantelor moderne si sa schitam o traiectorie itoare a acestora, vom remarca cel putin urmatoarele caracteristici: - generalitatea modelelor folosite ce permit integrarea finantelor in management strategic, in marketing, in gestiunea resurselor umane si invers; - integrarea in modele a unui numar cat mai mare de variabile care sa masoare obiectivele tuturor actorilor intreprinderii: salariati, creditori, manageri, actionari etc; - incercarea de a surprinde comportamentul psiho-sociologic al actorilor, in ipoteza rationalitatii atitudinii lor, s-a-s de intreprindere. Aceste noi "provocari", pentru cercetarea financiara, sunt de natura sa determine reexaminarea intregii teorii financiare dupa teoria generala a jocurilor. Sunt doua optici in teoria jocurilor: (1) jocuri cooperative, in care jucatorii adversari cauta sa maximizeze si unul si altul sansele lor de castig (sa maximizeze bogatia fiecaruia; este cazul in finante al absorbtiei intreprinderii prin oferta publica de cumparare (OPC) amicala, prietenoasa; (2) jocuri non-cooperative, in care fiecare jucator cauta sa maximizeze averea sa in detrimentul celuilalt, cum este cazul unei OPC ostile, al "raiders"-ilor (invadatorilor) ofensi. Remarcam ca, pana in prezent, ofertele publice de cumparare (OPC) nu au inca o modelare. Economistul R Notton este primul care cauta sa utilizeze teoria jocurilor pentru optimizarea OPC. Aplicarea teoriei jocurilor la nivelul intreprinderii poate avea in vedere fie doi actori (conducatorii si actionarii), fie trei actori (cei doi dinainte plus managerii ostili care vor sa cumpere intreprinderea), fie patru actori (inclusiv salariatii) etc. O dezvoltare a acestui demers este realizata de T.H.Noe in "Capital structure and signaling game equilibria", Reew of Financial Studies, winter 1988. Teoria jocurilor este, in fapt, o prelungire a teoriei semnalelor in mediul incert, este incercarea de a fi rational in irationalitate, respectiv de a lua decizii la care sa nu se astepte adversarii. Matematicienii americani Harrison si Kreps (1979) se "amuza" cu arbitrajul ca operator echivalent de martingale, pentru a generaliza, in cele din urma, un model matematic, in absenta oportunitatilor de arbitraj (Harrison si Pliska, 1981). Istoria finantelor (moderne) este deci, istoria modelarii procedurii de arbitraj intre diferite oportunitati de investitii: de la arbitrajul intre titlurile unei intreprinderi indatorate si cele ale uneia neindatorate, la arbitrajul generalizat, sub forma unor martingale7. fn fapt, istoria finantelor este, dupa metafora folosita de G. Hirigoyen la sfarsitul conferintei sale, "Simfonia neterminata" de Schubert, urmatoarele acte, ale maretei opere, urmand sa fie scrise in itor. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
