 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» sisteme fiscale
» Caracteristici esentiale ale sistemelor fiscale ale tarilor comunitare
|
|
Sistemul fiscal al marii britanii |
|
| Marea Britanie a intrat tarziu in Comunitatea Europeana, doar in anul 1973. La constituirea Uniunii Europene, Marea Britanie nu a dorit sa se alature celorlalte tari, refuzand avantajele integrarii europene Considerata o absenta noila, Marea Britanie a facilitat, tocmai datorita absentei ei, crearea unei comunitati, care se deosebea de multe alte organizatii internationale din acea vreme (de exemplu Consiliul Europei, NATO sau GATT). in iulie 1961, Marea Britanie isi schimba pozitia si doreste sa adere la Uniunea Europeana. Respinsa initial, cererea este reluata, iar de la 1 ianuarie 1973, Marea Britanie devine un stat mebru cu drepturi depline in Comunitatea Europeana. Tarzia aderare a Marii Britanii la UE (care a fost amanata cu aproape un deceniu) a coincis c Marea Britanie s-a dovedit de-a lungul timpului un stat membru dificil, avand o relatie extrem de insila cu partenerii sai, fiind considerata oaia neagra" in Comunitatea Europeana. Dispute interminabile privind beneficiile aderarii la Uniunea Europeana au caracterizat Marea Britanie de la data aderarii si pana aproape de anul 1998. Ne oprim doar asupra celor mai reprezentative: o pozitie ostila Uniunii Europene a fost reprezentata de doamna Margaret Thatcher care considera ca orice extindere a puterilor institutiilor CE constituie o diminuare in aceeasi masura a puterilor statelor membre. Prin aceasta opozitie, practic doamna Thatcher a redus substantial influenta Marii Britanii in cadrul Comunitatii Europene, mai ales in perioada ultimilor ani ai mandatului sau de prim ministru cand a adoptat o pozitie negativa sau, in cel mai bun caz, neutra, fata de majoritatea noilor initiative propuse de CE. Opozitia Marii Britanii a fost continuata de urmatorul prim ministru englez, Jhon Major. Acesta insa a adoptat tactica negocierilor mai rezonabile, obtinand importante clauze derogatorii. De exemblu, Marea Britanie a fost de acord cu Tratatul de la Maastricht privind crearea Uniunii Europene, dar isi rezerva dreptul de a nu participa la crearea UEM privind introducerea monedei comune. Aceasta perioada dificila, de opozitie engleza constanta, a inceput a se sfarsi in mai 1997, cand guvernul laburist si-a manifestat intentia de a initia un nou inceput" al relatiilor cu Uniunea Europeana. De atunci si pana in prezent Marea Britanie a reusit sa se adapteze treptat statutului de membru al Comunitatii Europene. Este evident ca Marea Britanie a intrat in Uniune pentru a ramane si ca este bine sa-si orienteze politica nationala in directia elutiei Uniunii, intr-o maniera destinata sa produca avantaje maxime pentru ea, dar si pentru ceilalti membrii ai sai. Atitudinea ostila engleza nu a fost decat daunatoare intereselor Marii Britanii, subminand influenta acesteia in cadrul organizatiei. Desigur ca cele prezentate mai sus au influentat si elutia politicii fiscale britanice. In continuare se studiaza statutul actual al principalelor impozite, functionarea acestora si masurile reprezentative de reforma fiscala din Marea Britanica. Marea Britanie a incercat prin masuri de politica fiscala sa modifice orientarea fiscalitatii sale de ia impozite directe catre impozite indirecte. in ciuda eforturilor sale, impozitele directe raman in continuare importante, ponderea acestora in PIB fiind mai mare decat a celor indirecte (la nivelul anului 2005, structura fiscalitatii britanice, redata de graficul nr. 39, era urmatoarea: impozite directe 42% in totalul veniturilor fiscale, impozite indirecte -circa 37%, iar contributiile privind protectia sociala 21%). Tendinta impozitelor directe este de asemenea crescatoare: in anul 1995 era de 14,1%, dupa care creste relativ constant, in anul 2001 fiind de 17% - conform elului nr. 7), in timp ce impozitele indirecte reprezinta circa 14% din PIB in acelasi interval de timp. Dintre impozitele directe britanice, impozitul pe venitul personal si impozitul pe profitul societatilor. Baza legala a acestor impozite se gaseste in cadrul Legii privind impozitul persoanelor fizice si impozitul pe profitul societatilor din anul 1998, modificata prin numeroase acte legislative. Impozitul pe venitul personal se plateste de catre toate persoanele fizice rezidente, dar si nerezidente pentru veniturile realizate pe teritoriul Marii Britanii. in anul 2002, peste 27 milioane3'7 de indivizi achitau acest impozit. Analiza continua prin prezentarea cotelor de impunere si a transelor. incepand cu 1 ianuarie 1999, in Marea Britanie cotele de impunere cunosteau trei niveluri: o cota redusa de 10% pentru veniturile situate sub A£1.880, o cota de baza de 22% pentru A£1.881- A£29.400 si o cota de 40% pentru venituri mai mari de A£29.400 . Pana la 1 ianuarie 1999, cota redusa a fost de 20% dar se adresa veniturilor sub A£4.300, iar cota de baza era de 23% pentru venituri cuprinse intre A£4.300 si A£27.100, iar cota ridicata inregistra acelasi procent. Se observa din area cotelor de impunere de inainte si de dupa 1 ianuarie 1999 faptul ca s-a incercat o reducere a presiunii fiscale in special pentru indivizii cu venituri reduse. Venitul impozabil in Marea Britanie cuprinde venitul din munca angajata si munca intreprinzatorilor particulari, profitul din afaceri, pensii ocupationale, dobanzi bancare, dividende si actiuni, si venit din proprietate. Impozitul este platibil de asemenea pentru unele beneficii din asigurarile sociale, cum ar fi pensia de stat, pensia pentru vaduvie, beneficiul pentru somaj si beneficiul pentru invaliditate, dar nu si altele cum ar fi venitul pentru ingrijirea copiilor. Nu se includ in baza de impozitare beneficiile de incapacitate, pensii pentru invaliditate de razboi, dobanzile primite din anumite produse de economii nationale cum ar fi certificatele de economii nationale, dobanzi, dividende si alte venituri din investitii detinute intr-un Plan Personal de Echitate (PEP) sau dintr-un Cont Special de Economii Scutit de la Impozit (TESSA) (Doar daca nu este inchis inainte ca perioada de 5 ani sa se finalizeze), sau dintr-un Cont de Economii Individual (ISA), si in final din obligatiuni de premiere, din castigurile la loterie sau premiile de la jocuri. Impozitul pe venitul persoanelor fizice se calculeaza anual - anul fiscal incepand in Marea Britanie din 6 aprilie si incheindu-se in data de 5 aprilie a anului calendaristic urmator. Impozitul pe venit opereaza printr-un sistem de indemnizatii si transe de venit. Un venit individual impozabil este calculat prin adunarea tuturor surselor de venit supuse impozitarii, si apoi extragand indemnizatiile si degrevarile care sunt disponibile la rata marginala a platitorului de impozite. Fiecare individ detine o indemnizatie personala.In anii 2001-2002, platitorul de impozite in varsta de pana la 65 de ani primea o indemnizatie personala de 4,535 A£, un platitor de impozite mai batran fiind intreptatit la o indemnizatie mai mare. Peste 65 de ani cu un venit mai mare decat o anumita limita sunt supusi unei reduceri de 50 procente a indemnizatiei lor, care este gradual redusa la un nivel minim egal cu cel al indemnizatiei pentru persoanele sub 65 ani. in trecut, cuplurile casatorite erau indreptatite la o indemnizatie pentru cupluri casatorite (MCA) , in plus fata de indemnizatia lor personala. Din 6 aprilie 2002, indemnizatia pentru cupluri casatorite a fost eliminata pentru cuplurile in care partenerul cel mai batran s-a nascut dupa 5 aprilie 1935; acest beneficiu este disponibil cu o rata fixa de 10 procente (adica 10 procente din 5,365 A£). O alocatie specifica este acordata persoanelor nevazatoare, 1,450 A£ pe an de persoana; cuplurile casatorite in care ambii soti sunt nevazatori primesc dublu acestei sume. Doua alte alocatii la care s-a renunt recent sunt indemnizatia personala aditionala (APA), care a fost disponibila pentru persoanele separate si necasatorite cu copii, si alocatia pentru pierderea suferita de catre persoanele vaduve. Venitul din abolirea acestui beneficiu sunt alocate finantarii unui nou credit fiscal pentru copii (CTC), care este platibil tuturor familiilor cu copii in varsta de sub 16 ani care locuiesc in cadrul lor. in 2001-2002, indemnizatia a fost de 10 procente din 5,200 A£, dar creditul este gradat redus pentru platitorii de impozit cu rata mare. Din octombrie 1999 a fost introdus creditul fiscal acordat familiilor implicate in procesul muncii (WFTC): pentru familiile cu un adult care lucreaza 16 ore sau mai mult pe saptamana exista un credit fiscal de baza, anumite credite fiscale pentru fiecare copil in functie de varsta si un extra credit fiscal pentru fiecare 30 ore sau mai multe lucrate pe saptamana. WFTC este redus pentru familii cu un venit net peste limita specifica.In Marea Britanie, utilizarea cotelor progresive a veniturilor persoanelor fizice a fost motivata de dorinta corectarii inegalitatilor sociale. Legat de impozitarea persoanelor fizice, interesant in dezbaterea noastra este prezentarea unor aspecte privind impozitarea muncii in Marea Britanie. in aceasta tara, guvernarea a manifestat o preocupare constanta de reducere a poverii fiscale din domeniul muncii. La nivelul anului 2000, presiunea fiscala medie asupra muncii, la nivelul salarial al unui muncitor mediu implicat in productie (APW) era mai mica de 28 procente in Marea Britanie. Impozitarea muncii poate fi divizata in trei componente: mai intai, impozitul pe venitul personal, care este cel mai mare, insumand aproape 14 procente, mai mult de 50 procente din presiunea totala. Al doilea si al treilea component al presiunii fiscale asupra muncii sunt contributiile pentru siguranta sociala ale angajatilor si ale angajatorilor: acestea reprezinta circa 6.5 procente fiecare, mai putin de 25 procente din presiunea totala. intre anii 1991 si 2000 presiunea fiscala medie s-a diminuat cu circa 2.5 procente. Presiunea fiscala mai scazuta se datoreaza politicilor de reducere a contributiilor sociale la pragul de jos al scalei de plati, si introducerii de indemnizatii fiscale pentru muncitorii ale caror castiguri se situeaza sub anumite praguri (cum ar fi creditele fiscale acordate familiilor lucratoare). Toate aceste masuri, reducand rata fiscala medie a muncitorilor cu venituri mici sunt efective in ceea ce priveste crearea de noi oportunitati de angajare pentru muncitorii slab calificati si ar putea ameliora echitatea verticala a sistemului fiscal. Impozitul pe profitul societatilor comerciale este cel de-al doilea impozit direct care continua analiza asupra sistemului fiscal britanic. in Marea Britanie tehnica de impunere a beneficiului societatilor are la baza criteriul rezidentei si se refera doar la societatile de capital. Ponderea resurselor din acest impozit in PIB este destul de redusa, fiind in medie de 2,5-3,5 % (elul nr. 9). Guvernul britanic doreste prin impozitarea societatilor sa incurajeze intreprinderile mici. Acest lucru rezulta din numarul si elutia cotelor de impunere, care au fost modificate in ultima perioada astfel: inainte de 1 aprilie 1999 existau doar doua rate: una standard de 31% si o rata redusa de 21% pentru societatile de mica dimensiune (cu profituri sub A£300.000). Din 1 aprilie 1999 -cota standard devine 30%, iar cota redusa 20%. O alta modificare se introduce din 1 aprilie 2000 si se refera la intreprinderile mici cu profituri sub A£10.000. Nu putem trece mai departe fara sa sesizam ca desigur ratele reduse au fost introduse cu scopul de a stimula noile intreprinderi si dezltarea afacerilor mici, dar oare nu implica si pericolul ca societatile mari sa se fragementeze pentru a beneficia de o fiscalitate mai mica? Mai recent, pentru anul financiar 2002-2003, cotele de impunere de 20 si 10% au fost reduse chiar la 19 si respectiv 0%. Aceste cote de impunere se aplica asupra profiturilor realizate pe parcursul unui an fiscal, adica din 1 aprilie pana la 31 martie a anului urmator calendaristic. De la 1 aprilie 2004, profitul societatilor este impozitat pe baza urmatorului barem progresiv318: 0% pentru beneficii mai mici de 10.000A£; 23,75% pentru beneficii cuprinse intre 10.001-50.000A£;19% pentru beneficii cuprinse intre 50.001-300.000A£; 32,75 % pentru beneficii de 300.001-l.500.000A£ si o cota de 30% pentru beneficii mai mari de 1.500.000A£. Profiturile unei companii includ venitul si castigurile de capital ale acesteia. Venitul, fie din comert fie din investitii, este calculat in acelasi mod ca in cazul motivelor impozitarii venitului, incluzand indemnizatiile de capital atunci cand este necesar. Scutirile de la plata impozitului in Marea Britanie sunt extrem de reduse si ele vizeaza de regula doar asociatiile cariile. Impozitele indirecte - reprezentate prin TVA si accize - insumeaza in intervalul 1995-2005 un procent de aproape 14% din PIB (elul nr. 2). Dintre acestea, taxa pe valoarea adaugata este principala sursa a impozitelor indirecte, in medie de 48% din total (procentul mediu in Pib in perioada 1995-2005 atinge aproape 7% (elul nr. 3). Introducerea TVA-ului in anul 1973 si numarul de mici adaugari efectuate bazei sale in anii '80 si '90 reprezinta principalele trasaturi ale transferului fiscalitatii engleze catre impozitarea indirecta. in 1979 a avut loc prima modificare: rata standard a TVA-ului a fost marita pentru a compensa reducerea impozitului pe venit. incasarile au crescut semnificativ pana la mai mult de 6 procente din produsul intern brut in 1990. Rata a fost marita din nou la circa 7 procente in anul 1995. Cea mai semnificativa marire a bazei TVA-ului, de la introducerea sa, a fost repezentata de impozitul asupra combustibilului domestic din 1995. Baza legala a taxei pe valoarea adaugata este in pezent Legea privind TVA din 1994, modificata prin numeroase acte normative. Beneficarul acestui impozit este guvernul central. TVA-ul este platibil asupra furnizarii de bunuri si servicii prin intermediul afacerilor in Marea Britanie si in Insula Man. Este de asemenea impus asupra bunurilor si unor servicii care sunt importate din locuri externe Comunitatii Europene (CE) si asupra achizitiilor si unor servicii primite din Comunitatea Europeana.In prezent exista in Marea Britanie trei cote de TVA : » 17,5 procente - cunoscuta ca o cota de impozitare standard pentru bunuri ; se aplica majoritatii buurilor si serviciilor; A» 5 procente cunoscuta ca rata redusa pentru bunuri; se aplica combustibilului si energiei utilizate la case si in scopuri cariile; » 0 procente - cunoscuta ca rata zero pentru bunuri, exista bunuri finite sau elemente folosite pentru crearea acestora pentru care nu se aplica TVA. Unele exemple ar fi: majoritatea alimentelor, carti, ziare, muzica, medicamente si imbracamintea pentru copii. Orice intreprindere a carei cifra de afaceri anuala este superioara valorii de 58.000A£ devine automat platitoare de TVA si datoreaza impozit pentru toate produsele sale. Legat de cotele de TVA, mentionez ca si in acest domeniu s-a manifestat opozitia britanica privind prevederile comunitare. Astfel, in iulie 1987, Comisia Europeana propunea doua intervale procentuale pentru cotele de impunere a TVA, care trebuiau sa se aplice pana cel mai tarziu la 31 decembrie 1992. Cele doua intervale procentuale erau: un procent standard de 14-20% si un procent redus de 4-9% pentru articolele de prima necesitate. Se observa ca Marea Britanie se incadreaza in aceste doua intervale, problema a aparut datorita cotei de 0%. in campania electorala din 1987, Margaret Thatcher a afirmat ca se va opune oricarei incercari de a impiedica aplicarea in viitor a cotei de TVA 0% in Marea Britanie. De aceea in 1 ianuarie 1993, propunerile anterioare ale Comisiei Europene au fost amendate. Noile propuneri stipulau ca de la 1 ianuarie 1993, cota standard minma sa fie fixata la un nivel minim de 14% neprecozandu-se nici un prag maxim. in plus, pentru circa 20 de bunuri si servicii se puteau aplica una sau mai multe cote reduse de cel putin 5%. Marii Britanii i s-a acordat o concesie importanta: cota de 5% si cota de 0% puteau continua sa se aplice, fiind in vigoare deja de la 1 ianuarie 1991. Asadar in cele din urma Marea Britanie nu trebuia sa faca nici o schimbare.In afara cotei 0%, exista si scutiri acordate de legislatia britanica: asigurarile; vanzarea, inchirierea sau cedarea pamantului si a cladirilor, (exceptie garajele, locurile de parcare, cladirile sau case de vacanta), o anumita parte a educatiei si cursurile profesionale. Accizele ocupa locul doi in functie de importanta lor in cadrul impozitelor indirecte. Procentul redus in PIB de circa 4% (relativ constant din anul 1995 pana in 2003) arata ca accizele nu procura resurse foarte ridicate catre bugetul cetral. in prezent, in Marea Britanie, accizele sunt impozite cu rate fixe aplicate asupra 5 bunuri majore: bere, vin, alcoolice, tutun si petrol/diesel. Din 28 aprilie 2002, berea si produsele alcoolicele sunt impozitate in functie de continutul lor de alcool: vinul, vinul facut acasa, cidrul si cidral de pere, sunt toate supuse unor accize specifice (la lum). Produsele cu tutun sunt supuse unui impozit aditional ad valorem de 22 procente asupra pretului unitar, care inculde acciza cu rata fixa si TVA-ul. Impozitarea venitului din capital financiar - este reglementat in prezent de Legea impozitului pe venitul de capital din anul 1992, cu modificarile ulterioare. Beneficarul acestui impozit este guvernul central, iar ponderea acestor resurse in PIB a cunoscut o elutia ascendenta in ultimii ani, de la 7,8% in anul 1995 la 9,5% in anul 2003. Impozitul pe castigurile de capital (CGT) a fost introdus in anul 1965 si este aplicat asupra castigurilor provenite din vanzarea de active, cum ar fi: actiuni intr-o companie, unitati dintr-un fod mutual, pamant si cladiri, bijuterii de mare valoare, louri, antichitati si alte efecte personale, active folosite intr-o afacere (de exemplu fondul comercial). Impozitul pe castigurile de capital afecteaza indivizii, administratorii si persoanele reprezentative; impozitul corporational este aplicat in schimb asupra castigurilor de capital realizate de companii. Unele active sunt scutite de la impozitarea castigurilor de capital: masinile particulare, banii cash detinuti in moneda britanica, precum si valuta detinuta pentru uz personal; bijuterii, louri, antichitati si alte efecte personale care valoreaza individual pana la 6,000 A£; certificatele de economii, obligatiunile cu renta si obligatiunile de economii britanice, actiunile guvernamentale britanice; activele detinute intr-un Cont Individual de Economii (ISA) sau un Plan de Fond de Capital Personal (PEP); castigurile din pariuri, la loterie sau concursuri, compensatiile pentru vatamarea personala. In an O companie plateste ACT atunci cand sunt distribuite profiturile catre detinatorii de actiuni sub forma de dividende; rata impozitului corporational avansat a fost legata de rata inferioara a impozitului pe venit de 20 procente. Impozitul corporational avansat ar putea fi dedus, in anumite limite, din responsabilitatea fiscala a corporatiei in perioada conila; responsabilitatea fiscala ramasa este denumita economie de impozite. Impozitul corporational avansat finanta creditul fiscal prin care resursele deveneau disponibile pentru detinatorul de actiuni care primea dividende. Creditul fiscal putea fi dedus din responsabilitatea fiscala referitoare la venit asupra dividendului. O companie al carei impozit pe venit corporational avansat nu este compensat fata de impozitul corporational detine un surplus de impozit corporational avansat". Acesta ar putea fi reportat inapoi pana la 6 ani pentru a reduce responsabilitatea fiscala din primele perioade conile, sau ar putea fi reportata inainte tara limita de timp. in orice perioada conila cantitatea de impozit corporational avansat opusa impozitului corporational a fost limitata la cantitatea care a absorbit totalitatea profiturilor din perioada conila. De exemplu, o companie cu profituri de 100% ar avea o limita a impozitului corporational avansat de 20 (rata este de 25% in cazul in care impozitul corporational este estimat), deoarece o distributie de 80% si un impozit corporational de 20 ar fi absorbit toate profiturile de 100%. Din aprilie 1999 impozitul corporational a fost abolit si un nou sistem de plati a fost introdus pntru companiile mai mari. Sub noua schema, firmele mari isi platesc impozitul corporational in 4 transe egale pe baza anticiparii resonsabilitatilor lor pentru perioada conila; nici un calcul pentru distributia profiturilor nu este necesar in avans. Prima tranta este datorata in luna a saptea a perioadei conile cu transele ulterioare datorate in lunile 10, 13 si 16 oricare putand fi platite timp de 9 luni dupa ce perioada s-a incheiat.Intreprinderile mici si mijlocii isi platesc toate impozitele dupa 9 luni de la incheierea perioadei conile. Actionarii, cand isi primesc dividendele primesc de asemenea si un certificat de credit fiscal; acesta arata cantitatea de dividende exigibile si valoarea creditului fiscal care este asociat acelor dividende. Creditul fiscal nu este deductibil de la impozit in faarea individului, dar reprezinta faptul ca firma care plateste dividende a platit impozit pe profiturile utilizate pentru a acorda dividende.Inainte de 1999, creditul fiscal a fost egal cu impozitul corporational avansat platit de companie si pentru indivizi si anume 20 procente din dividendele primite. De fapt, creditul fiscal este de 10 procente din venitul din dividende al individului, iar pentru dividendele platite pana in 5 aprilie 1999 solicitarea creditului fiscal este permisa; in schimb creditele fiscale pentru dividendele platite dupa 5 aprilie 1999 nu pot fi solicitate. Din motive de impozitare a venitului impozabil este realizat adaugand dividendele si creditele fiscale; pentru indivizi, venitul din dividende este impozitat cu 10 procente pana la limita ratei de baza, care pentru anul finaciar 2001-2002 este 29,400 A£ si cu 32,5 procente ce depaseste aceasta suma. Dividendele platite de fondurile mutuale autorizate din Marea Britanie si de companiile de investitiile deschise sunt tratate in acelasi mod ca si dividendele din actiuni.In ceea ce priveste dobanzile, ca o regula generala, din 6 aprilie 1996 dobanzile platite investitorilor de catre societatile de constructii, banci sau autoritatile locale sunt creditate net din impozit cu o rata de 20 procente doar daca investitorul nu este un neplatitor de impozite si s-a inregistrat pentru a primi dobanzi fara deduceri fiscale. Doar platitorii de impozite cu rate superioare platesc un impozit mai mare pentru dobanzile lor. Dobanda neta este si ea platita de fondurile mutuale britanice, de companiile de investitii deschise, de unele securitati guvernamentale britanice si securitati ale guvernarilor straine. Pentru toti platitorii de impozite cu exceptia celor care platesc rata fiscala superioara se asigura faptul ca responsabilitatea fiscala a individului asupra venitului a corespuns in totalitate si ca in mod obisnuit nu mai este neie pentru ca individul sa faca o rambursare catre Fisc.In continuare se realizeaza o scurta prezentare a unor impozite specifice pentru Marea Britanie: Un impozit mai deosebit este cel asupra primelor de asigurari. Impozitul pe primele de asigurari se aplica asupra majoritatii asigurarilor generale pentru care locatia riscului asigurat este Marea Britanie. Exista o rata standard de 5 procente din prima bruta, dar exista si o rata superioara de 17,5 procente pentru asigurarile de calatorii si unele asigurari pentru autovehicule si aparate casnice/electrice. Un impozit ecologic specific este impozitul pe ocuparea pamantului care are drept obiectiv sa incurajeze producatorii de deseuri sa produca mai putine deseuri, sa recupereze cat mai mult din aceste deseuri (de exemplu prin reciclare sau compostare) si sa foloseasca metode mai benefice mediului inconjurator de eliminare a deseurilor. Se utilizeaza doua cote de impunere: 2 A£ pe tona de deseuri inactive si 12 A£ pe tona de alte deseuri. Impozitarea veniturilor petroliere - Companiile care realizeaza profituri din extragerea titeiului si a gazului din Marea Britanie si din platforma continentala a acesteia (in principal din Marea Nordului) suporta impozitarea veniturilor petroliere (PRT) cat si impozitul corporational. Spre deosebire de impozitul corporational, impozitul pe veniturile petroliere nu este calculat pentru profiturile fiecarei companii in luna a 12-a a perioadei conile, ci la fiecare 6 luni pentru fiecare camp separat de titei si de gaz, si apoi impus asupra cotei de flux de numerar al acelei companii acumulate in fiecare perioada de impozitare. Ratele cu care impozitul pe profiturile petroliere a fost aplicat din 1993 sunt de 50 procente asupra campurilor existente, dar noile campuri sunt scutite incepand cu luna martie a anului 1993. Regimul impozitului corporational pentru companiile care activeaza in Marea Nordului permite orice redevente si responsabilitati ale impozitul pe profiturile petroliere ca o deducere fata de profiturile impozabile. Aditional pentru impozitul pe profiturile petroliere si pentru impozitul corporational exista redevente impuse cu 12,5 procente din valoarea de productie, mai putin costul transportului si tratamentului initial, pentru campurile aprobate inainte de 1 aprilie 1982. Redeventele exigibile sunt deductibile impotriva profiturilor impozabile prin impozitul pe profiturile petroliere si prin impozitul corporational. Impozitele locale sunt extrem de reduse ca pondere in PIB, de circa 1,5%. Dintre acestea cel mai important este un impozit pe proprietate care in Marea Britanie se numeste impozitul de consiliu, care a inlocuit sistemul impozitarii locale in anul 1993 sau impozitul electoral. Fiind un impozit bazat pe proprietate fixat anual de fiecare consiliu local serveste la finantarea cheltuielilor locale. Exista, totusi, o serie de scutiri si degrevari disponibile: proprietatile cu doar un singur rezident adult beneficiaza de o reducere de 25 procente a bonului lor valoric. Daca casa nu este locuinta principala (de exemplu este goala sau este a doua casa) bonul este redus cu 50 procente. in plus, proprietatile care sunt scutite de la impozitul de consiliu sunt caminele studentesti de rezidenta si baracile fortelor armate. Un al doilea impozit local este reprezentat de taxarea afacerilor care se aplica proprietatilor nefamiliale ocupate sau neocupate, cum ar fi magazinele, birourile, depozitele si fabricile, si orice alta proprietate care nu este clasificata drept proprietate familiala. Daca o proprietate este folosita pentru uzul familial si nefamilial (de exemplu un magazin cu un apartament deasupra) r fi aplicate atat impozitul de consiliu cat si taxarea afacerilor. Unele tipuri de proprietati sunt scutite de la aceste impozite, cum ar fi de exemplu: pamantul si cladirile agricole, fermele de peste, bisericile, parcurile publice.In final, trebuie spus ca impozitarea locala a fost intotdeauna extrem de scazuta in Marea Britanic Impozitele locale au fost reformate de doua ori, dar sistemul final este mult similar cu cel original. in 1990 a avut loc o reforma majora a impozitelor locale: introducerea impozitelor electorale care sa inlocuiasca ratele locale. Impozitele pe valoarea obtinuta din inchirierea unei case au fost inlocuite de o sarcina pe cap de locuitori, fara a avea legatura cu venitul sau cu valoarea proprietatii. Nepopularitatea impozitului electoral, datorata nivelului sau ridicat, a indus guvernarea in 1991 sa introduca o subsidie, platita printr-o crestere a TVA-ului. Aceasta interventie a facut parte din comutarea de la impozitarea directa la cea indirecta. Daca nu ar fi existat subsidia pentru impoziul electoral ar fi avut loc o crestere generala a nivelului impozitelor locale; in schimb acestea au scazut in aceasta perioada. in urmatorii ani, impozitul electoral a fost eliminat, iar sistemul actual se bazeaza pe impozitul de consiliu si pe rata de afaceri. Din aceste motive in prezent exista impozite locale doar asupra proprietatii, insumand doar 1.5 procente din produsul intern brut, desi, in mod ciudat, sarcina individuala a impozitarii este una dintre cele mai mari din UE. Reforma fiscala din Marea Britanie a modificat puternic fiscalitatea britanica. Practic sistemul britanic fiscal actual este rezultatul masurilor de reforma initiate in anii '80. Politica fiscala din perioada doamnei Margaret Thatcher nu a avut insa rezultatele scontate. Bazata pe elementele specifice unei politici de stimulare a ofertei - respectiv reducerea impozitelor si cheltuielilor publice, controlul deficitului bugetar si a ratei de crestere a dobanzii, restrangerea sectorului public - adica aproximativ aceleasi elemente ca politica fiscala promovata de Reagan, s-a dovedit a nu inregistra aceleasi efecte pozitive ca in cazul SUA. Explicatia se gaseste in faptul ca Marea Britania avea o structura de piata mult mai restransa decat SUA, iar englezii sunt mult mai rigizi la schimbari, decat populatia americana. incercand cresterea impozitelor indirecte in paralel cu scaderea impozitelor asupra muncii si a impozitelor pe profitul societatilor, pentru a pastra constant lumul resurselor bugetare, masurile de reforma fiscala s-au ciocnit de numeroase critici si nu au adus nici pe departe ificata crestere a investitiilor, a locurilor de munca, a productivitatii, etc. Din anii '80 Marea Britanie s-a angajat la o serie de reforme structurale care au modificat institutiile si rolul sectorului public in piata de produse, de munca si in piata financiara. Structura ratei fiscale a venitului a fost transformata, impozitarea economiilor a fost in mod repetat ajustata, sistemul contributiilor pentru siguranta nationala a fost examinat in detaliu, TVA-u! a fost dublat si unele accize modificate. Strategia centrala a guvernarii conservatoare din 1979 pana in 1997 a fost transferul de la impozitele directe la cele indirecte. Cu toate acestea balanta dintre impozitele directe si cele indirecte s-a modificat putin: dezltarea accentuata a TVA-ului a fost compensata de scaderea accizelor si reducerile impozitului pe venitul personal au fost compensate de cresterea impozitului corporational. Mentionez cateva din schimbarile de legislatie privind impozitele pe venitul persoanelor fizice. in 1990, impozitarea independenta a sotilor si sotiilor a fost introdusa fiind acordata o indemnizatie cuplurilor casatorite (MCA). Din 1993, aceasta indemnizatie a fost redusa valoric si in final a fost eliminata in anul 2000; in mod contextual beneficiile copilului au crescut si un credit fiscal pentru testarea mijloacelor (TC) a fost introdus pentru a asigura un suport pentru copii direct prin sistemul fiscal. Din 2000 creditul fiscal mai generos pentru familiile muncitoare (WFTC) a inlocuit creditul familiei, si doua reforme ulterioare sunt introduse din anul 2003. Prima este reprezentata de creditul de integrare a copilului care va combina suportul pentru familii asigurat si de creditul fiscal pentru copii, de creditul fiscal acordat familiilor lucratoare si de beneficiile pentru analizarea mijloacelor pentru someri. Familiile nelucratoare si parintii lucratori prost platiti sunt eligibile pentru acest credit. A doua reforma este reprezentata de creditul fiscal pentru angajare (ETC) care extinde principiul creditului fiscal acordat familiilor lucratoare catre muncitorii iara copii.In ceea ce priveste contributiile pentru siguranta sociala, din 1975 aceste contributii sunt legate de castiguri, supuse unui nivel minim de venit. inaintea anului 1985 contributiile sociale erau datorate castigurilor mai mari de 72 A£ pe saptamana, cu un salt al responsabilitatii cu rate de o procente asupra tuturor castigurilor pentru angajati si de 10,45 procnte pentru angajatori. in 1985 s-a desfasurat o importanta reforma care a redus modificarea responsabilitatii si a aliniat ratele pentru angajati si angajatori la 5 procente. in 1989 rata de intrare pentru angajatori a fost redusa la 2 procente, si apoi in 1997 guvernarea a abolit, atat pentru angajatori cat si pentru angajati saltul de responsabilitate. Din 2001 angajatii si angajatorii au inceput sa plateasca contributii pentru asigurarea nationala atunci cand venitul angajatului a atins cota de primire a indemnizatiei personale. Peste acea limita angajatorii platesc 10 procente din toate castigurile, iar angajatorii 10,9 procente (cu o reducere pana la 10.8 procente in 2002). in plus, exista un nivel superior de venit (UEL) peste care angajatii nu platesc contributii suplimentare. Pentru angajatori, nivelul superior de venit a fost eliminat in 1985.In ceea ce priveste impozitele pe societate si cele pe capital, societatilor comerciale le-a fost impus impozitul pe profitul societatilor din 1965, iar din 1973 a fost introdusa o cota de impunere redusa pentru companiile cu profituri mici. Impozitul pe profitul societatilor din Marea Britanic a suferit reforme majore in ultimii 22 ani - mai ales asupra cotelor de impunere. Prima reducere a avut loc in 1984, de la 52 procente la 35 procente; in 1992 a avut loc o reducere suplimentara pana la 31 procente. in 1997 rata fiscala corporationala principala a fost redusa pana la 30 procente; guvernarea a eliminat impozitul corporational avansat si a modificat si impozitarea dividendelor, reducand creditul fiscal de la 20 procente la 10 procente.In 1998 impozitul pe castigurile de capital a fost reformat, inlaturand indexarea si introducand un sistem linear, cu obiectivul de a incuraja detinerile de active pe termen lung. Impozitul cu retinere la sursa in interiorul Marii Britanii asupra platilor pentru dobanzi si redeventelor facute catre companiile supuse impozitului corporational a fost eliminat in 2001.In final, pentru impozitele pe consum. in 1995 a avut loc cea mai semnificativa largire a bazei TVA-ului de la introducerea sa in 1973. TVA-ul a fost de asemenea impus asupra combustibilului local, rata standard fiind marita de la 14 procente la 17,5 procente pentru a compensa reducerea impozitului electoral. In 1993 a avut loc de asemenea o crestere a accizelor, in special asupra petrolului si tutunului. Din 2000 acciza asupra tutunului a fost crescuta cu 5 procente. Din 2001 a fost introdusa o acciza progresiva pentru vehicule pentru masinile noi, si o taxa de schimbare a climatului. Marea Britanic inregistreaza o medie a presiunii fiscale globala pentru intervalul 1995-2003 de 35,8% (elul nr. 1), situata sub media Uniunii Europene de 40,9% pentru acelasi interval. Impozitele directe sunt mai mari decat media europeana fiind de 16% fata de media UE de doar 13,6% (elul nr. 7). in schimb impozitele indirecte sunt egale cu media comunitara fiind de 14% (media UE25 este tot 14%, conform elului nr. 2). O diferenta importanta intre Marea Britanie si Uniunea Europeana se desprinde din studierea veniturilor contributiilor sociale, care sunt mai mici pentru Marea Britanie cu cel putin 5 puncte procentuale.Acest lucru se datoreaza in primul rand modificarilor structurale suferite de contributiile sociale incepand cu anii '80.In final, veniturile guvernarii centrale din Marea Britanie au fost mai mari decat media europeana intre 1970 si 1999. Acest lucru se datoreaza rolului minor al impozitelor locale din Marea Britanie care insumeaza 1,4 procente din produsul intern brut in 1999 fata de 4,3 procente in restul Europei. Graficul nr. 39 prezinta structura fiscalitatii britanice pentru anul 2005 - importanta deosebita ocupa impozitele directe care depasesc 43% in totalul veniturilor colectate, impozitele indirecte insumeaza 35,3%, iar contributiile sociale doar 21,5%. Din graficul nr. 13 se apreciaza elutia presiunii fiscale din Marea Britanie pentru intervalul 1995-2005. Se observa o elutie ascendenta intre anii 1993-2000, dar si oscilatii constante in ultimii ani 2001-2005. Presiunea fiscala din aceasta tara este cuprinsa intre o minima de 33% (in anul 1993) si o maxima de 37,5% (in anul 2000). |
|
|
Politica de confidentialitate
|
