DECIZII FINANCIARE IN CONDITII DE CERTITUDINE

Cadrul strategic al deciziei financiare;

Metode de decizie in conditii de certitudine

Cadrul strategic al deciziei financiare

Dupa cum am precizat deja, scopul managerului financiar este maximizarea valorii firmei. Pentru atingerea acestui scop, el trebuie sa faca fata cu succes provocarilor din mediul economic, provocari pe care trebuie sa poata sa le anticipeze cu ajutorul previziunilor si carora trebuie sa le ofere cel mai adecvat raspuns cu ajutorul strategiilor. Implementarea unei anumite strategii presupune din partea managerului atat o buna cunoastere a realitatilor din cadrul firmei (lucru realizabil cu ajutorul unui diagnostic economico-financiar bazat pe o buna analiza economico-financiara), cat si cunoasterea componentelor mediului in care evolueaza firma. Componentele mediului organizational pot fi grupate in doua mari categorii (fig.4.4.1.)

Macromediul - ce include tendintele si factorii ce influenteaza indirect activitatea firmei si include: mediul tehnologic, socio-cultural, economic, politic si legal si mediul tendintelor internationale.

Micromediul - ce include indivizii, grupurile si organizatiile ce pot afecta in mod direct firma in cauza, dar sunt distincte de aceasta; aici includem: clientii, concurentii, furnizorii, partenerii, legiuitorii.

A.Componentele macromediului si influenta lor asupra firmei

Mediul tehnologic poate influenta firma datorita faptului ca tehnologiile aflate la dispozitia acesteia se modifica permanent si exista riscul ca firma sa nu tina cont de aceste modificari, sa nu le considere importante si ca atare sa le ignore.

Mediul socio-cultural influenteaza activitatea firmei prin variabilele sale de segmentare (obiceiuri, valori, caracteristici demografice, etc.). Un bun manager este interesat de caracteristicile concrete ale pietei pe care activeaza firma pe care o conduce, iar variabilele mediului socio-cultural il ajuta la o mai buna definire a portetului-robot al clientilor sai. Riscul ignorarii acestor caracteristici este mare si poate fi diminuat prin deciziile de marketing luate in cadrul firmei.

Mediul economic, denumit si "starea de sanatate" a unei tari, variaza in timp, conform modelului ciclului economic. Astfel alternanta perioadelor de prosperitate economica si dezvoltare cu perioade de recesiune si criza pot afecta performantele economice ale firmei.

Mediul politic si legal influenteaza, de asemenea, performantele unei firme ,prin faptul ca legislatia si influenta politica pot ingradi sau favoriza anumite afaceri. Modificarea legislatiei este un factor deloc de neglijat, deoarece nici o strategie coerenta de afaceri nu se poate cladi pe o legislatie in continua modificare, ce astazi permite, iar maine interzice anumite compotamente economice.

Mediul tendintelor internationale este cel mai volatil, iar consecintele modificarii sale sunt cel mai greu de anticipat. Aceste modificari pot aduce extraordinare oportunitati de afaceri sau, din contra, cele mai mari pierderi unei firme.

B. Componentele micromediului si influenta lor asupra firmei

Clientii reprezinta indivizii, grupurile sau alte firme care achizitioneaza bunuri si/sau servicii de la firma analizata. Daca mediul socio-cultural este cel care da managerului reperele generale ale comportamentului consumatorului de pe o anumita piata, definirea componentei "client" da posibilitate managerului sa-si contureze mai precis nevoile pe care trebuie sa le satisfaca, la ce standarde, in ce cantitate si la ce pret.

Furnizorii sunt toti cei care pun la dispozitia firmei resursele de care aceasta are nevoie, fie ca sunt resurse materiale fie ca sunt financiare ori umane sau informationale. Orice reper, subansamblu, tip de informatie sau lucrator sunt produsul unei organizatii si vor fi folosite de altele pentru a crea noi bunuri si/sau servicii. Pentru manager este esential accesul la resurse de calitate, pentru ca pe baza lor firma sa poata produce produse/sevicii de calitate.

Concurentii sunt acele organizatii care intra in competitie cu cea analizata pentru accesul la resurse sau pe piata. Uneori nu este greu sa determinam care sunt firmele rivale, daca ne gandim la o piata concreta; alteori aceasta concurenta este mai subtila, deoarece intra in competitie firme care aparent nu au nimic de impartit. Aceasta este competitia in domeniul resurselor, care poate  fi la fel de acerba ca si cea din domeniul comercializarii produselor/serviciilor. Spunem aceasta deoarece, de exemplu, pentru managerul financiar, o informatie pertinenta este foarte valoroasa atunci cand se pune problema concreta a investirii unei sume de bani sau a obtinerii unui credit.

Partenerii reprezinta acele firme cu care firma analizata coopereaza, unindu-si eforturile pentru dezvoltarea afacerilor. Decizia de a crea un parteneriat nu este deloc usoara deoarece ridica numeroase probleme atat de ordin juridic (durata parteneriatului, forma concreta de cooperare, drepturi si obligatii ale fiecarui partener), cat si de ordin economic sau managerial. O astfel de decizie este justificata adesea de ratiuni strategice cum ar fi marirea a cotei de piata sau contracararea influentelor altor firme mai puternice. Rolul managerului financiar intr-un astfel de caz este deosebit de important deoarece el este cel care decide care este marimea sumelor ce vor fi alocate pentru aceasta si de unde vor proveni aceste sume. De asemenea tot el este cel care decide ce destinatie va da profitului obtinut din parteneriatul incheiat.

Legiuitorii sunt acele organizatii care au capacitatea de a controla ori influenta politica firmei analizate. Exista doua tipuri importante de legiuitori si anume: agentiile guvernamentale, respectiv grupurile de interes. Agentiile guvernamentale (locale/nationale) ce controleaza sau influenteaza activitatea firmei, de regula, vor sa se asigure de faptul ca firma actioneaza in concordanta cu cadrul legal: ca firma respecta drepturile consumatorilor, ca nu polueaza mediul in afara limitelor admise, etc. Grupurile de interes sunt non-guvernamentale si incearca sa infuenteze politica firmei in folosul lor sau, uneori, incearca sa influenteze cadrul legal de ansamblu spre a le proteja interesele.

Tinand cont de cele expuse mai sus, pe de o parte, managerul financiar trebuie sa asigure firmei o politica dinamica, cu scopul de a crea si a creste valoarea firmei si pe de alta parte, el trebuie sa se asigure ca firma va evita acele optiuni ce conduc la diminuarea valorii ei. Cu alte cuvinte, managerul trebuie sa ia decizii care sa-i permita sa reactioneze adecvat la provocarile si la amenintarile din mediu. Deciziile luate trebuie sa se fundamenteze pe un diagnostic financiar bine documentat, care sa evidentieze punctele forte ale firmei, ca si sa evite sau sa corecteze punctele slabe. Daca valoarea firmei depinde de deciziile luate de managerii acesteia, atunci pentru maximizarea valorii firmei trebuie ca echipa manageriala sa urmareasca cerintele ilustrate de figura de mai jos:

Fig.4.4.2. Legatura dintre strategia aplicata si valoarea firmei

In functie de gradul de cunoastere a evolutiei factorilor de influenta asupra valorii firmei, deciziile manageriale se pot clasifica drept:

decizii in conditii de certitudine

decizii in conditii de risc

decizii in conditii de incertitudine

Daca decizia priveste probleme interne ale firmei analizate, probleme care sunt prea putin infuentate de factori externi, atunci se poate vorbi de faptul ca managerul adopta decizia in conditii de certitudine, bazandu-se in alegerea sa pe unul sau mai multe criterii. Daca decizia priveste probleme in care pe langa factorii interni (din firma) intervin si factori externi de influenta, atunci decizia se ia in conditii de risc sau de incertitudine. Diferentierea este facuta de existenta sau nu a unei masuri a riscului. Daca aceasta masura exista (sub forma unei probabi-litati de aparitie a riscului) atunci se spune ca decizia se ia in conditii de risc, altfel ea se ia in conditii de incertitudine. Decizia in conditii de certitudine se refera de cele mai multe ori la investitiile materiale si este considerata ca un model teoretizant, pe baza caruia se pot construi modele de decizie in conditii de risc.

Metode de decizie in conditii de certitudine

Daca luam in considerare faptul ca valoarea firmei depinde de deciziile luate de manager atunci primul pas ce trebuie facut pentru maximizarea acestei valori este de a lua cea mai buna decizie de investitii.

Decizia                    Decizia

primara de investitii

Decizii               Decizii financiare

secundare Decizii operationale

Fig. 4.4.3. Legatura dintre decizii si valoarea firmei

Decizia de investitii este considerata primara deoarece ea este cea care orienteaza structura de productie a firmei, ea defineste din punct de vedere material firma, ea este cea care arata prima optiunile intreprinzatorului. Ea ajuta la conturarea misiunii si scopului firmei prin insusi faptul ca intreprinzatorul a hotarat sa aleaga un anumit domeniu de activitate in care sa-si investeasca banii si s-a decis asupra unei anumite structuri de productie. Dezvoltarea ulterioara a afacerii sale depinde de investitiile materiale pe care este dispus sa le faca sau pe  care le poate face. Alegerea unuia sau a altuia dintre proiectele de investitii se face  pe baza unor criterii de natura economica, tehnica, etc. Din punct de vedere ecomonic exista mai multe criterii in functie de care se alege sau se respinge un proiect de investitii. Vom presupune, pentru inceput, ca decizia de investitie se ia in conditii de certitudine, In aceasta ipoteza, vom atasa tuturor proiectelor o aceeasi rata de actualizare, notata cu "r" si vom considera aceasta rata egala cu rata de castig fara risc. In conditii de certitudine, pentru a putea alege cea mai buna varianta de proiect de investitii putem folosi una din urmatoarele metode:

a.      metoda termenului de recuperare

b.      metoda valorii nete prezente

c.      metoda ratei interne de rentabilitate

a.      Metoda termenului de recuperare - presupune ca cel mai bun proiect este acela al carui termen de recuperare se incadreaza in ce normat. Prin termen de recuperare intelegem perioada de timp in care firma poate sa-si recupereze suma investita. Cu alte cuvinte, recuperarea apare atunci cand suma fluxurilor de numerar generate de proiect (FN _t) egaleaza investitia facuta (I ₀).

Exemplu

Fie doua proiecte: A si B care necesita amandoua o aceeasi investitie initiala de 100 mil. lei. Proiectul A produce fluxuri de numerar in valoare de 100 mil. lei, in primul an, respectiv 50 mil. lei in al doilea an. Proiectul B se intinde pe 10 ani si produce fluxuri de numerar de 100 mil.lei in primul an si cate 50 mil. lei din anul al doilea in anul al zecelea. Care proiect ar trebuie ales?

100 50

proiect A :                             an 1 an 2

100

100 50 . 50

proiect B:

an 1 an 2 an 10

100

Asa dupa cum se poate observa, ambele proiecte duc la recuperarea sumei investite intr-un singur an, deci teoretic il putem alege pe oricare, insa un manager pragmatic va alege proiectul B pentru ca genereaza fluxuri de numerar pe o perioada mult mai indelungata decat proiectul A.

b.     Metoda valorii nete prezente se bazeaza pe tehnica actualizarii fluxurilor de numerar, astfel incat sa tina cont de valoarea in timp a banilor, conform principiului ca un leu obtinut astazi este preferabil unuia primit la o data viitoare

Exemplu: un manager trebuie sa decida daca accepta sau respinge un proiect a carui investitie se ridica la suma de 1.500 mil. lei si are o durata de cinci ani pe parcursul carora genereaza urmatoarele fluxuri de numerar:

Rata castigului fara risc este de 10%. Ar trebui acceptat sau respins proiectul?

Pentru a da un raspuns la aceasta intrebare metoda valorii nete prezente recomanda calcularea valorii prezente a fluxurilor de numerar si compararea acesteia cu investitia necesara. Daca valoarea astfel obtinuta este pozitiva proiectul va fi acceptat, iar in caz contrar respins.

Factorul de actualizare a fost calculat conform formulei prezentate anterior drept:

FA = 1 1+r) ⁿ, unde n= numarul de ani (de la 1 la 5), iar r=10%

Atunci valoarea neta prezenta a proiectului va fi: VNP = 2.296,28 -1.500 = 796,28

Deoarece aceasta valoare este pozitiva, proiectul este fezabil din punct de vedere financiar si se poate lua decizia acceptarii sale.

Rezumand, aceasta metoda a valorii nete prezente se bazeza pe urmatoarea formula de calcul:

Daca exista mai multe proiecte cu VNP pozitiva, atunci evident se va alege pe cel cu VNP cea mai mare

c.            Metoda ratei interne de rentabilitate presupune cunoscuta suma investitiei initiale, ca si fluxurile de numerar ce vor fi generate, nu insa si rata rentabilitatii proiectului. Relatia pe care se bazeaza aceasta metoda este analoga cu cea a valorii nete prezente, in care insa se presupune ca VNP este nula si se cauta acea rata de rentabilitate care satisface relatia de mai jos:

Intre proiecte diferite vom accepta pe acela cu RIR mai mare decat rata rentabilitatii.Modul de calcul al RIR este cel al incercarilor succesive, dandu-se acesteia valori pana cad se gaseste acea valoare care satisface ecuatia (4.4.3.).

Intrebarea care se pune firesc este: care dintre metodele prezentate este cea mai buna? Prima metoda, asa cum am aratat este una simplista, ramanand de ales intre metoda VNP si metoda RIR. Deoarece din calcule se poate ca metoda RIR sa ofere mai mult decat o solutie, cei mai multi teoreticieni recomanda metoda VNP, deoarece ea ofera solutia cea mai robusta si, in plus, este singura care face legatura cu valoarea firmei.