Natura managementului financiar. evolutie. obiective

NATURA MANAGEMENTULUI FINANCIAR. EVOLUTIE. OBIECTIVE

Importanta managementului financiar

Directorii executivi ai firmelor recunosc ca practica le cere tot mai mult cunostinte solide de management financiar, deoarece concurenta se intensifica si se mondializeaza, iar performantele lor manageriale sunt tot mai mult asociate conceptelor de profit si eficienta. Analog, firmele isi masoara performantele si isi verifica evolutia cu ajutorul instrumentelor financiare (bilant, cont de rezultate), creaza stimulente financiare (de exemplu: actiuni cu optiuni, politici de dividend) si, asa cum vom argumenta mai departe, sunt conduse tot mai mult dupa percepte ce tin de sfera managementului financiar. Acestea sunt doar cateva din considerentele pentru care a aparut si s-a dezvoltat aceasta noua stiinta numita management financiar.

Putem deci sa definim managementul financiar ca fiind acel ansamblu corelat de activitati orie 717e46h ntate spre alegerea, formarea, dezvoltarea si utilizarea optima a resurselor financiare pentru asigurarea mijloacelor necesare desfasurarii activitatii economice, tinand cont atat de influenta factorilor interni (din cadrul firmei) cat si de a celor externi (din mediu).

Responsabilitatile managerului financiar

Managementul financiar si evidenta contabila sunt corelate si realizeaza impreuna functiunea financiar-contabila a firmei, de a carei buna functionare este responsabil managerul financiar. Acesta are definite anumite responsabilitati specifice postului sau, datorita faptului ca deciziile sale influenteaza major deciziile curente si strategice luate in cadrul celorlalte compartimente de conducere ale firmei. Principalele responsabilitati ale managerului financiar se refera la:

a)        identificarea si atragerea surselor de finantare in cantitatea necesara, la momentul de timp oportun si cu costul cel mai redus;

b)        utilizarea eficienta a fondurilor financiare aflate la dispozitia firmei;

c)        controlarea fluxurilor financiare prezente si estimarea celor viitoare cu  ajutorul tehnicilor specifice de analiza-diagnostic si a prognozelor;

d)        onorarea obligatiilor financiare ale firmei fata de terti (banci, institutii ale statului, angajati, clienti, furnizori,s.a.);

e)        protejarea firmei fata de crizele financiare;

f)          integrarea deciziilor financiare cu cele de productie, de investitii, de personal si comerciale ale firmei;

g)        reprezentarea firmei in relatiile externe, de natura financiara.

Persoanele care indeplinesc atributiile specifice functiei financiare a firmei au o sfera larga de preocupari si responsabilitati deoarece activitatea financiara include:

elaborarea de politici si strategii financiare;

elaborarea bugetului/bugetelor de venituri si cheltuieli;

activitati de suplimentare a necesarului de fonduri;

elaborarea de studii si analize privind cifra de afaceri, profitul, eficienta  alocarii fondurilor, evolutia acumularilor si a cheltuielilor,etc.;

fundamentarea preturilor;

repartizarea profitului.

Pentru realizarea acestor activitati trebuie tinut cont nu doar de situatia interna  a firmei si de istoricul dezvoltarii sale ci si de factorii de mediu cu influenta perturbatoare cum ar fi: inflatia, blocajul financiar, liberalizarea parghiilor economice.

Scopurile firmei

Indiferent de obiectul sau de activitate orice firma actioneaza in mediul economic si intra in interactiune si in competitie cu celelalte firme existente. De aceea, pentru a supravietui si a se dezvolta, orice firma trebuie sa-si defineasca anumite obiective si anumite scopuri. Din punct de vedere financiar, cel mai uzitat, dar si cel mai simplist scop este maximizarea profitului. Profitul este vazut de manageri ca una din sursele de finantare viitoare si deci de existenta pe mai departe  a activitatii firmei. Este adevarat ca sursele proprii sunt cu atat mai mari cu cat profitul este mai mare, insa soarta unei firme depinde de interesele mai multor "actori ai scenei economice" si anume: manageri, actionari, angajati, creditori,s.a. ceea ce face ca scopul maximizarii profitului sa fie unul simplist, reductiv. Pe de-o parte, managerii urmaresc maximizarea profitului din doua considerente: in primul rand rata profitului este un indicator important al aprecierii atat a activitatii lor, cat si a bonitatii firmei. In al doilea rand, profitul este o sursa sigura pentru finantarea pe mai departe a activitatii firmei si pentru efectuarea de investitii, reprezentand astfel o "polita de asigurare" a existentei si pe mai departe a locului de munca al managerului. Actionarii vor ca valoarea actiunilor pe care le detin sa fie cat mai mare, insa, unii dintre ei doresc, ca din profitul obtinut, o parte cat mai substantiala sa le revina lor sub forma de dividende.Pe de alta parte, creditorii externi sunt interesati in primul rand de bonitatea firmei, adica de capacitatea ei de a-si onora obligatiile asumate. In fine, angajatii au interesul sa fie bine remunerati, altfel ei putand parasi firma. Salarii mari inseamna cheltuieli mai mari si, de aici, un profit mai mic, ceea ce duce la un conflict de  interese in cadrul firmei. Datorita acestor motive, specialistii in management au cautat alte posibile obiective, mai dezirabile. Dintre acestea, maximizarea valorii firmei a fost considerat de managerii financiari drept cel mai credibil scop si dezvoltat ca atare de teoria managementului financiar. Alte obiective dezirabile din punct de vedere managerial se refera la:

diversificarea activitatii firmei, prin care se urmareste reducerea riscului si cresterea competitivitatii prin abordarea unor noi domenii de activitate;

individualizarea imaginii firmei, prin care se urmareste consolidarea reputatiei firmei ca partener serios si loial, care nu se lasa antrenata in activitati dubioase doar de dragul profitului, ca apoi sa dispara de pe piata.

Maximizarea valorii firmei ca scop

Pentru a putea prezenta conceptul de valoare de piata a firmei si modalitatea de  maximizare a acestei valori vom pleca de la urmatoarea reprezentare grafica:

Fig. 1.1. Legatura dintre resurse, valoarea firmei si piata financiara

Din schema observam ca eficienta folosirii resurselor depinde de managerul firmei, de pretul pe care el este dispus sa-l plateasca pentru resursele financiare ca si de pretul pe care investitorii sunt dispusi sa-l plateasca pentru a detine actiuni la firma in cauza. Sa explicam mai pe larg aceasta afirmatie. Resursele financiare sunt de doua feluri: proprii si atrase. Cele proprii sunt reflectate in capitalul social al firmei, format dintr-un anumit numar de actiuni cu o anumita valoare. Resursele financiare atrase se obtin de pe piata si au un anumit pret. Ele constituie datoriile firmei. Valoarea de piata a firmei este data atat de valoarea de pata a actiunilor si cat si de valoarea de piata a datoriilor, fiind validata de piata financiara. Daca firma reuseste sa achizitioneze resurse, sa le foloseasca si sa se finanteze eficient atunci piata financiara ii va acorda recunoastere prin cresterea valorii firmei, in speta prin cresterea valorii actiunilor. Daca firma nu manevreaza corect problema resurselor, atunci piata financiara o sanctioneaza prin micsorarea valorii firmei, adica prin marirea pretului la care sunt accesibile resursele financiare si/sau prin reducerea valorii actiunilor firmei.

Iata deci ca valoarea totala de piata a firmei este o functie care depinde atat de detinatorii de actiuni cat si de detinatorii de creante asupra firmei, adica:

V=A+D ( 1.1.)

unde A= valoarea de piata a actiunilor

D= valoarea de piata a datoriilor (drepturilor de creanta detinute asupra firmei)

Obiectivul managerului este maximizarea lui V. Pentru inceput sa consideram cazul cel mai simplu al unei firme mici in care managerul este si proprietarul majoritar. Aici scopul primar este acela de a obtine un venit acceptabil, care sa-i asigure acestuia maximizarea bunastarii personale. Cand afacerea este mica managerul-proprietar suporta majoritatea riscurilor si a cheltuielilor. Banca ii poate imprumuta bani, dar rasplata unei bune performante revine in totalitate managerului, la fel ca si riscurile majore. Pe masura ce afacerea se dezvolta, creste si nevoia de fonduri, iar AGA poate decide sa faca o majorare de capital prin vanzare de actiuni. Detinatorii de actiuni au anumite drepturi si anumite obligatii. Ei primesc dividende sau pot pierde tot ceea ce au investit in caz de faliment. Ca proprietari ai firmei, actionarii se implica in deciziile financiare, fiind primii interesati de soarta firmei. Aceasta este calea prin care este obtinuta maximizarea valorii detinute de actionari, prin maximizarea bunastarii actionarilor.

In firmele mari, exista o separare intre manageri si actionari, managerii fiind de cele mai multe ori agenti ai actionarilor, care isi deleaga astfel autoritatea de a lua decizii. Pentru a se asigura ca managerii actioneaza in interesul actionarilor, firma are de suportat asa-numite costuri de agentie. Acestea pot lua fie forma unor dispozitive de supraveghere/monitorizare, fie forma platii pentru audit extern, fie cea a bonusurilor acordate managerilor ori a actiunilor cedate acestora. Scopul acestor costuri de agentie este limitarea anumitor comportamente indezirabile ale managerilor.

De asemenea firma poate sa se confrunte cu anumite costuri de oportunitate, cum ar fi renuntarea la un proiect riscant dar profitabil, doar pentru ca managerul are aversiune fata de risc si prefera un proiect mai putin riscant, dar si mai putin profitabil. Aceasta optiune a managerului trebuie sa fie luata in considerare atunci cand el este evaluat si recompensat/sanctionat, asa cum trebuie luat in considerare si raspunsul pietei financiare la actiunile managerului. Acest raspuns este reflectat de valoarea de piata actiunilor.

Deci din punct de vedere al primului factor al ecuatiei (A) pentru cresterea valorii de piata a firmei sunt necesare atat o buna politica manageriala cat si cresterea bunastarii actionarilor.

Din punct de vedere al celui de-al doilea factor ale ecuatiei (D), se constata ca toti creditorii contribuie la formarea unor costuri de agentie de tip secundar, datorita conflictelor potentiale dintre actionari si creditori. Sa explicam aceasta afirmatie luand exemplul unei firme care doreste sa achizitioneze o alta, drept pentru care are nevoie de o suma considerabila de bani. Daca pentru aceasta actiune apeleaza la un imprumut pe piata financiara, in caz de faliment actionarii se vad expropriati de catre creditorii firmei, care au primii dreptul de a-si recupera creantele asupra firmei. Pentru a se proteja de astfel de actiuni, in instrumentele de debit se prevad anumite restrictii. Daca aceste  restrictii nu exista, noii detinatori ai creantelor vor dori ei insisi sa se protejeze contra exproprierii cerand o rata a castigului mai mare decat cea normala. In ambele cazuri firma are de suportat costuri de agentie suplimentare, datorate conflictului dintre actionari si creditorii externi. La acestea adaugam costurile suplimentare ale conflictului de interese cu proprii angajati, ca si cu alte categorii de creditori (clienti, furnizori).

Deci pentru maximizarea valorii de piata a datoriilor sale, firma trebuie sa si le onoreze la timp si sa foloseasca eficient resursele atrase. Firma foloseste resursele pentru a crea produse/servicii, care vor fi vandute apoi pe piata, generand  noi cheltuieli, respectiv noi venituri. Veniturile si cheltuielile genereaza fluxuri de numerar, adica intrari si iesiri de numerar. Firmele vor sa obtina cat mai rapid intrari de numerar si sa incetineasca pe cat posibil iesirile de numerar. In termeni financiari aceasta se numeste planificarea in timp a fluxurilor de numerar. Orice flux de numerar se caracterizeaza prin marime si prin riscul atasat lui, adica prin probabilitatea de a obtine in viitor o marime diferita de cea dorita sau estimata.Valoarea firmei este data de fluxurile de numerar antrenate de activitatea desfasurata de catre firma. Mai precis valoarea firmei este determinata de:

marimea fluxurilor de numerar

planificarea in timp a fluxurilor de numerar

riscul atasat fluxurilor de numerar.

Interactiunea dintre marimea, programarea in timp si riscul atasat fluxurilor de numerar, asa cum sunt ele percepute de piata financiara, influenteaza cererea si oferta, determinand astfel pretul de piata al actiunilor.Actiunile, ca titluri de valoare emise de firme se caracterizeaza prin mai  multe elemente printre care: pretul de achizitie (pentru investitor acesta este un flux de iesire) si castigurile viitoare (fluxuri de intrare). Orice investitor ataseaza actiunilor pe care le cumpara marimea acestor fluxuri, plus riscul aferent. Daca el considera ca se expune unui risc mare detinand actiuni ale unui firme, atunci va cere un castig mai ridicat. Reciproc, daca valoarea de piata a unei firme este mare atunci pretul de achizitie al actiunilor sale poate fi unul ridicat. La fel, creditorii unei firme pot pretinde venituri mai mari sub forma de dobanzi daca percep afacerea pe care o finanteaza ca pe una riscanta.In consecinta, toate actiunile care au drept scop cresterea valorii de piata a firmei sunt in ultima instanta validate/ infirmate de piata financiara.