STRATEGII FINANCIARE PE TERMEN SCURT

Managementul activelor circulante;

Managementul pasivelor pe termen scurt;

Strategii financiare pe termen scurt

Managementul activelor circulante

Pentru a maximiza valoarea firmei, trebuie ca managerii acesteia sa-si focalizeze atentia pe multiple planuri, unul foarte important fiind acela al oferirii de produse si/sau servicii de calitate. De asemenea firma trebuie sa duca o buna politica de marketing, sa-si dezvolte relatii de afaceri cu alte firme, sa aiba o buna politica de productie, de personal, s.a.m.d.

Din punct de vedere financiar valoarea firmei este afectata direct de trei arii decizionale:

deciziile de investitii

deciziile de finantare

deciziile de exploatare

Daca primele doua vizeaza in principiu un orizont de timp lung, deciziile de exploatare sunt decizii pe termen scurt privind activitatea zilnica a firmei. Cel mai fecvent aces 959j91j tea sunt decizii cu privire la:

creante si obligatii de plata: in sensul ca managerii trebuie sa ia decizii cu privire la plata furnizorilor, a angajatilor, a obligatiilor fata de bugetul de stat, bugetul local, CAS, etc, iar pe de alta parte trebuie sa ia decizii privind marimea si durata creditului acordat clientilor si urmarirea incasarii creantelor de la acestia;

lichiditati: atat din punct de vedere al activelor circulante (adica managementul disponibilitatilor si titlurilor de plasament), cat si din punct de vedere al pasivelor pe termen scurt (cu alte cuvinte, managementul surselor de finantare pe termen scurt).

relatiile cu bancile- trebuie cautate cele mai bune servicii bancare atat din punct de vedere al costului cat si al credibilitatii bancii.

stocuri si efecte de comert: de buna gestionare a acestora depind, in ultima instanta, lichiditatile firmei.

Pentru a intelege mai bine legaturile dintre fluxurile de numerar si ariile manageriale ale exploatarii, finantarii si investirii vom considera schema urmatoare in care vom delimita deciziile de exploatare de cele investitionale si financiare si vom figura intrarile si iesirile de numerar in functie de deciziile posibil de adoptat de catre manageri in relatiile pe care firma le are cu tertii.

Fig 4.6.1.

Ariile de decizie manageriala si legatura lor cu fluxurile de numerar

Managerul trebuie sa aiba permanent in vedere doua aspecte complementare ale ciclului de exploatare: determinarea necesarului de active circulante (stocuri, creante, titluri de plasament) si determinarea modalitatilor de finantare a acestor active circulante.

Pentru a intelege mai bine managementul activelor circulante trebuie sa luam in considerare principalii factori ce determina nivelul acestor active si anume:

profilul de activitate al firmei: o firma de vanzare cu amanuntul are, de regula, stocuri mai mari decat o firma de productie si deci va avea un procent mai mare de active circulante in totalul activelor.

marimea firmei: firmele mici au de obicei active circulante mari, in timp ce firmele mari au active imobilizate mari; aceasta deoarece o firma mare poate face mai usor previziuni de numerar, are acces mai usor pe piata financiara, deci isi poate permite un nivel mai redus al activelor circulante (in speta al stocurilor).

rata de crestere/descrestere a vanzarilor pe masura ce vanzarile cresc exista si tendinta sa creasca stocurile (atat de produse finite, cat si de materii prime, pentru a nu exista rupturi de stoc). Aceasta duce la cresterea activelor circulante si a obligatiilor de plata.

stabilitatea vanzarilor: cu cat o firma are un nivel al vanzarilor mai stabil in timp, cu atat mai mult isi poate permite un nivel mai redus al stocurilor de produse finite si deci si al activelor circulante. Managementul activelor circulante implica luarea in considerare a acestora atat ca intreg, cat si pe fiecare componenta in parte. Le vom trata pe rand, urmand ca apoi sa urmarim legatura ce se stabileste intre activele circulante si pasivele pe termen scurt si strategiile posibile de aplicat in acest domeniu. Stim ca trezoreria neta este data de diferenta dintre fondul de rulment (FR) si nevoia de fond de rulment (NFR), adica: TN = FR - NFR si ca exista:

fie TN < 0, ceea ce presupune un dezechilibru financiar

fie TN > 0, si atunci exista echilibru financiar si un surplus ce poate fi investit.

Pe piata monetara exista:titluri de plasament (bonuri de tezaur, certificate de depozit, eurodolari) si titluri de credit (cambii, bilete la ordin), iar pe piata financiara exista actiuni si obligatiuni pe termen lung. Managerul firmei care are temporar disponibilitati poate opta pentru a achizitiona acele titluri care avantajeaza firma pe care o conduce Se stie, de asemenea ca, in relatiile sale de afaceri, firma poate vinde bunurile sau serviciile sale fie contra numerar fie pe credit, in primul caz obtinand imediat lichiditati, in al doilea caz - credit comercial si efecte de comert. Aceste efecte de comert au o anumita valoare si o scadenta certa (maxim un an). Daca firma are nevoie imediata de lichiditati poate sconta aceste efecte la o banca ce le agreaza, sau le poate avaliza obtinand numerar.

Intrebarea care se pune se refera la tipul de vanzare posibil de practicat de catre firma: pe credit sau contra numerar si legat de aceasta caror clienti le poate vinde pe credit si carora contra numerar. Raspunsul tine de specificul activitatii prestate de firma pentru client:

Cand produsele fabricate de firma sunt fabricate la specificatia expresa a clientului atunci firma poate sa solicite un avans in numerar si chiar plata integrala inainte de livrare;

Daca livrarile sunt neregulate si/sau presupun un anumit atunci firma poate solicita numerar la livrare;

Daca exista siguranta afacerii, in cazul bunurilor produse de firma regulat pentru clienti vechi si de incredere, atunci se poate opta pentru a oferi credit comercial clientilor facilitand plata la un anumit interval (30, 60 sau 90 de zile) si un eventual discount daca platesc mai devreme.

Firma poate alege clientii carora sa le ofere credite comerciale pe baza unei analize de credit. Pentru efectuarea acestei analize firma trebuie sa colecteze informatii despre client.Posibilele surse de informare sunt: documentele financiare ale clientului (de unde se poate afla potentialul financiar al acestora, stabilitatea financiara si capacitatea firmei client de a produce fluxul de numerar), agentiile de rating, bancile cu care clientul are relatii de afaceri, partenerii de afaceri, Camera de Comert (de unde se pot obtine informatii cu privire la bilant, actionari/asociati ai firmei-client etc.), ca si propria experienta a firmei, in cazul in care a mai avut relatii comerciale cu respectivul client. O data colectate informatiile firma isi poate construi un model de scor al creditului incadrand clientii in diferite clase de risc functie de anumite criterii.

Redam mai jos un posibil astfel de model cu 5 clase de risc si 3 criterii:

Pentru un client care are ponderea cheltuielior fixe in total cheltuieli de 9%, poseda 11 ani de experienta in afacere, iar rezultatul indicatorului "test acid" este 0,8 scorul se stabileste astfel:   SCOR=9%C C C0.05=1.13, adica clientul se incadreaza in grupa a 3-a de risc si anume risc mediu. Acestui client i se poate acorda credit comercial pe perioada obisnuita, medie, din domeniu. Deci, in functie de scorul calculat si de incadrarea clientilor intr-o clasa de risc, managerul firmei decide daca acorda sau nu credit comercial si pe ce perioada.

Ca si debitorii, stocurile reprezinta o pondere apreciabila a activelor circulante si ca atare trebuie sa i se acorde importanta cuvenita din punct de vedere managerial. Cand ne referim la stocuri avem in vedere atat stocurile de materii prime, materiale si semifabricate cat si stocurile de produse finite. Intre managerii diferitelor compartimente exista divergente in ce priveste nivelul stocurilor. In timp ce managerul comercial, in dorinta sa de a implementa o strategie de crestere a goodwill-ului, poate milita pentru un nivel crescut al stocurilor ( mai ales al celor de produse finite), managerul de productie poate dimpotriva sa doreasca stocuri mari de materii prime motivele lor fiind evitarea rupturii de stoc. De cele mai multe ori managerull economic nu este de acord cu stocurile mari datorita cheltuielilor de stocare.

Apar astfel doua probleme in ce priveste stocurile, deoarece in fiecare firma exista diferite categorii de stocuri in diverse cantitati si cu diverse valori, probleme pe care un management eficient al stocurilor trebuie sa le rezolve. Aceste probleme se refera la:

a)     nivelul optim al stocurilor din punct de vedere al costurilor (rezolvabil prin modele de simulare a stocului optim)

b)     structurarea stocurilor dupa ponderea valorica in totalul activelor circulante, rezolvabila prin metoda ABC: stocurile se impart in 3 categorii si anume:A-putine dar valoroase B-articole cu valoare si pondere medie; C-"multe si marunte".

Managementul pasivelor pe termen scurt

In principiu, orice firma se poate baza pe urmatoarele surse de finantare:

surse proprii: emisiune de actiuni (eventual obligatiuni) ca sursa de finantare pe termen lung, precum si surplusul de numerar, ca sursa de finantare pe termen scurt;

surse atrase: credite comerciale;

surse imprumutate: credite contractate de la banci.

Pentru a avea un management eficient al finantarii pe termen scurt trebuie ca managerii financiari sa isi puna problema costului finantarii pe termen scurt.

Daca sursele atrase sunt un rezultat al relatiilor contractuale ale firmei cu tertii (in principiu furnizorii de materii prime, materiale, servicii), sursele imprumutate sunt rezultatul relatiilor firmei cu institutiile bancare (de la care poate obtine pe termen scurt credite de trezorerie, respectiv de scont). Pentru a putea determina costul financiar al diferitelor alternative trebuie sa avem o exprimare in aceeasi unitate de masura. Daca de exemplu o sursa de finantare costa 0,8 mil.lei/lumana, iar o alta are o dobanda lunara de 1,5% nu este clar care dintre ele este mai avantajoasa. Asa ca, in principiu, se folosesete ca unitate de masura rata anuala a dobanzii.

Sursele atrase sunt vazute ca surse gratuite si firma e tentata sa amane plata obligatiunilor catre terti, dar aceste obligatii sunt reglementate prin contracte comerciale sau prin legi de impozitare si atunci cheltuielile se incarca cu penalitati de unde rezulta diminuarea profitului firmei.Managerul eficient este acela care reuseste sa imbine un volum al decalajelor de plati favorabil mai mare decat al decalajelor de incasari.

Sursele imprumutate au rol de amortizor intre cresterea si scaderea nevoilor de capital circulant si cresterea/reducerea surselor proprii de finantare pe termen scurt. Costul acestor surse este influentat de doi factori si anume:

rata dobanzii

comisioanele percepute de imprumutator

Rata dobanzii se calculeaza ca rata anuala, dar cum imprumuturile pe termen scurt se calculeaza si se acorda pe fractiuni dintr-un an, aceasta rata se fractioneaza si ea devenind rata trimestriala, lunara, etc.

Elementele luate in calculul ratei dobanzii pentru creditele acordate de banci sunt:

rata dobanzii de referinta (care poate fi fie rata oficiala practicata de BNR in relatiile cu bancile comerciale, fie rata dobanzii interbancare);

prima de risc, care la randul sau poate fi compusa din doua elemente si anume:

riscul firmei, dat de tipul de afaceri al firmei, de patrimoniul si de bonitatea acesteia

riscul tipului de credit: de regula creditele de trezorerie au un risc mai mare decat cele de scont unde debitorul poate fi urmarit si pe cale judecatoreasca.

De regula bancile folosesc si ele un model de scor al creditului, analog celui prezentat intr-un paragraf anterior.

Comisioanele se pot referi la: cheltuieli pentru manipularea mijloacelor de plata (cecuri, efecte de comert,s.a.), cheltuieli cu indosarierea acestora, cheltuieli cu intocmirea documentelor bancare si cu transmiterea lor la firma, etc.

In functie de elementele prezentate managerul firmei poate calcula costul fiecarei surse imprumutate si poate hotari care este cea mai avantajoasa la un anumit moment de timp si, eventual tinand cont si de credibilitatea bancii, sa apeleze la ea.

Strategii pentru managementul activelor circulante si pasivelor pe termen scurt

In domeniul activelor circulante exista trei tipuri de management si anume:

a)         Management agresiv - activele circulante sunt mentinute la un nivel cat se poate de redus; deoarece, in general, o mare pondere in activele circulante o au stocurile rezulta o scadere a cheltuielilor de stocare, reducerea cheltuielilor pe ansamblu si totodata o crestere a veniturilor. In acest tip de management riscurile cresc: riscul rupturii de stoc este mare tocmai pentru ca stocurile sunt mentinute la nivel redus; poate insa sa creasca profitul (tinta acestui tip de managemant) pe seama reducerii cheltuielilor de stocare.

b)         Management conservator - activele circulante sunt mentinute la un nivel ridicat, ciclul bani-marfa-bani e lung, cheltuielile de stocare sunt mari si de aici rezulta venituri mai reduse, insa si riscul e redus.

c)          Management neutru - nivel mediu al activelor circulante.

In ceea ce priveste pasivele pe termen scurt ( adica furnizorii si datoriile pe termen scurt) exista de asemenea trei strategii:

a)         Management agresiv-pasivele pe termen scurt sunt mentinute la un nivel ridicat, ciclul bani-marfuri-bani este scurt, riscurile sunt mari. Firma incearca sa faca uz cat poate de mult de creditele comerciale oferite de furnizori si apeleaza la datorii pe termen scurt pentru finantarea ciclului de exploatare cand rata dobanzii pe termen scurt este mai mica decat cea pe termen lung.

b)         Management defensiv-nivelul pasivelor pe termen scurt este redus, ciclul bani-marfa-bani e lung, se urmareste reducerea riscurilor afacerii si de aceea profiturile nu pot fi mari. Riscul este redus deoarece firma nu apeleaza la credite bancare pe termen scurt, intru-cat acestea pot fi costisitoare daca conditiile economice generale sunt defavorabile.

c)          Management neutru-presupune existenta unui nivel mediu al datoriilor pe tremen scurt in total datorii.

Activele circulante si pasivele pe termen scurt se urmaresc nu numai separat pe componente ci si impreuna astfel:

Daca firma duce un management agresiv al activelor circulante, pentru contrabalansarea riscului ar trebui sa foloseasca un management defensiv al pasivelor pe termen scurt. Daca strategia firmei prevede realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime si scaderea numarului de zile pe care acorda credite clientilor ea ar trebui sa stie ca se expune riscului rupturii de stoc, iar politica aplicata clientilor i se poate aplica la randu-i de proprii furnizori rezulta ca ar trebui sa opteze pentru un nivel redus al pasivelor pe termen scurt si sa caute alte surse de finantare.

Daca firma are un management defensiv al activelor circulante, trebuie sa foloseasca un management ofensiv al pasivelor pe termen scurt. Cu alte cuvinte, in cazul unui management defensiv al activelor circulante (firma prefera sa aiba stocuri pentru a onora oricand comenzile, deci duce o politica de investire in imagine pentru cresterea goodwill-ului ), firma ar trebui sa stie ca toate costurile stocurilor greveaza asupra veniturilor, iar pentru maximizarea profitului ar trebui sa practice un management ofensiv al pasivelor pe termen scurt, sa beneficieze cat poate de mult de creditele comerciale acordate de furnizori.