Termeni si concepte utilizate in managementul portofoliului de titluri

Termeni si concepte utilizate in managementul portofoliului de titluri

Economisirea

Diferenta dintre veniturile pe care un sector le obtine si cheltuielile pe care le efectueaza constituie economisirea sectorului respectiv. Conceptul de economisire este valabil atat pentru indivizi si organizatii economice, cat si pentru economie in ansamblul ei.

Persoanele sau familiile, ca agenti economici, se abtin de la consum in cursul uneia sau mai multor perioade, in scopul de a beneficia de un consum ulterior mai mare, dupa cum exista si posibilitatea realizarii unui consum curent prin indatorare, aceste datorii urmand a fi rambursate pe baza veniturilor viitoare.

Inclinatia spre economisire este influentata de specificul comportamentului indivizilor si de o serie de factori economici, intre care se remarca importanta deosebita a factorului financiar, care poate actiona ca un stimulent sau ca un inhibitor pentru inclinatia spre economii.

Investitia

Termenul de 'investitie' provine din limba latina (investire - a imbraca, a acoperi) si a fost initial utilizat in domeniul militar (cu sensul de a inconjura o cetate pentru a o cuceri), de unde a trecut apoi in terminologia financiar economica (efort banesc depus pentru atingerea unor scopuri).

P. Masse considera ca investitia este o cheltuiala actuala, certa, realizata pentru obtinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte. Acelasi autor stabileste patru elemente definitorii pentru o investitie: subiectul - cel care investeste (persoana fizica / juridica); obiectul - modul in care se concretizeaza investitia; costul - efortul financiar pe care il implica obtinerea obiectului; efectele valorice - rezultate din realizarea investitiei, care se obtin in viitor si reprezinta o speranta mai mult sau mai putin certa.

Sintetizand, investitiile pot fi definite drept acele cheltuieli materiale, financiare si umane efectuate in diferite domenii pentru achizitionarea de active fixe si circulante noi sau pentru modernizarea celor existente in vederea obtinerii ulterioare a unui flux de lichiditati si avand drept scop cresterea avutiei apartinand unor persoane fizice sau juridice.

Exista numeroase controverse in privinta sferei de cuprindere a termenului. Spre exemplu, P. Samuelson subliniaza in manualele sale de 'Economics' ca investitiile sunt reprezentate doar de acele actiuni prin care se creeaza capital real, respectiv suplimentari ale disponibilului de active productive, cum sunt echipamentele de productie, cladirile sau stocurile. El arata ca este incorect sa catalogam ca investitii, cumpararea de titluri de valoare, de titluri de proprietate, in general. Totusi, P. Samuelson accepta doua definitii ale termenului 'investitie':

a)          activitatea economica prin care se amana consumul prezent cu scopul de a spori veniturile in viitor. Ea cuprinde capitalul sau tangibil (structurile, echipamentele, stocurile), precum si investitiile nemateriale sau intangibile (educatia sau investitia in 'capitalul uman', considerata a fi cea mai profitabila investitie, investitiile in cercetare-dezvoltare, sanatate etc.)

b)    din punct de vedere financiar, termenul are un cu totul alt inteles, respectiv acela de achizitionare a unui titlu financiar cum ar fi o actiune sau o obligatiune, in speranta obtinerii de castig din diferentele favorabile de cur 121g69b s.

Se poate considera ca pe langa aceste doua componente, din investitii face parte si categoria investitiilor in opere de arta, colectii numismatice, metale pretioase, colectii filatelice sau obiecte care au apartinut unor personalitati.

Piata financiara

Piata financiara reprezinta acel mecanism prin care activele financiare (inscrisuri, hartii de valoare, inregistrari in cont) sunt emise si introduse in circuitul economic. Ea se afla la confluenta ofertei de fonduri (din partea corporatiilor comerciale si industriale, bancilor, caselor de economii, companiilor de asigurari din tara si strainatate) cu cererea de fonduri (exprimata de corporatii industriale si comerciale publice si private, guverne si administratii locale, institutii publice cu caracter financiar, societati bancare si de asigurari, organisme financiar bancare internationale) si se compune din doua segmente majore: piata bancara si piata titlurilor financiare.

Piata bancara include ansamblul relatiilor de credit bazate pe active fara caracter negociabil (nu presupun existenta unei piete secundare).

Piata titlurilor financiare (piata financiara in sens restrans) cuprinde ansamblul tranzactiilor cu titluri pe termen mediu si lung (piata de capital) si titluri pe termen scurt (piata monetara) prin care se cumpara si se revand active financiare fara a schimba natura acestora.

Piata titlurilor financiare are doua componente majore: piata primara si piata secundara.

Pe piata primara se vand / cumpara titluri nou-emise cu ocazia constituirii sau majorarii capitalului social al unei firme prin emisiune de actiuni, cu ocazia contractarii de imprumuturi prin emisiunea de obligatiuni, prin punerea in circulatie a obligatiunilor de catre stat sau administratiile locale etc. Piata primara atrage capitalurile disponibile pe termen mediu si lung din economie si transforma activele financiare pe termen scurt in capitaluri disponibile pe termen lung.

Piata secundara, numita si piata 'second-hand' (bursa in sens larg), concentreaza cererea si oferta pentru titluri care au fost emise anterior pe piata primara. Ea poate fi organizata in doua modalitati: ca bursa de valori (NYSE, BVB); ca piata interdealeri sau 'la ghiseu' ('over the counter' - OTC), denumita piata de negociere (NASDAQ, RASDAQ).

Piata secundara trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte, prin care se apropie mai mult decat toate celelalte, de conditiile pietei perfecte: lichiditatea, constand in abundenta fondurilor banesti si a activelor financiare, care se pot converti reciproc fara restrictii si fara pierderi; eficienta, care rezulta din operativitatea si costurile reduse ale tranzactiilor; transparenta, adica disponibilitatea informatiilor relevante pentru detinatorii ele active financiare, cea care conditioneaza eficienta, libera concurenta, suprimarea tendintelor de monopol si costul redus al tranzactiilor; adaptabilitatea, reprezentand promptitudinea cu care piata reactioneaza la schimbarile si oportunitatile intervenite; corectitudinea tranzactiilor, adica reglementarea precisa a derularii acestora, organizarea pietei si promovarea liberei concurente.

Titlurile financiare

Pornind de la segmentarea pietei financiare, se pot delimita principalele categorii de titluri financiare cu caracter negociabil.

Pe piata de capital sunt negociate actiuni si alte titluri de participare, certificate de investitii, bonuri de subscriptie, obligatiuni (inclusiv cele de stat), titluri emise de administratiile locale si alte titluri cu venit fix, actiuni la fondurile de investitii inchise, titluri de participare la fondurile deschise de investitii (mutuale), precum si categoria distincta a produselor derivate (futures si options).

Principalele categorii de titluri financiare negociate pe piata monetara sunt: certificatele de depozit, certificatele de trezorerie, bonurile de tezaur, titlurile de piata interbancara si instrumentele financiare derivate (swap, futures si options).

a) Actiunile

Actiunile reprezinta forma cea mai raspandita de constituire a capitalului social al unei firme si sunt titluri de valoare care atesta dreptul de proprietate al detinatorilor lor asupra capitalului social, in limita valorii inscrise pe ele. Actiunile dau dreptul la incasarea anuala a unui dividend in functie de marimea profitului net realizat de intreprindere si de proportia distribuirii stabilita ele AGA. Intrucat marimea anuala a dividendului nu este aceeasi, actiunile se mai numesc si valori mobiliare cu venit variabil.

Punerea in circulatie a actiunilor (piata primara) se realizeaza prin intermediul societatilor de intermediere de servicii financiare, al bancilor comerciale care au sucursale si agentii pe intreg teritoriul sau prin intermediul ghiseelor speciale din cadrul unitatilor postale. Pentru marirea rapiditatii subscrierii prin intermediul bancilor, acestea formeaza sindicate financiare de emisiune, care, in functie de raspunderile asumate, pot fi de trei tipuri: sindicate de plasament, de angajare ferma si de garantare.

Negocierea ulterioara a actiunilor se face pe piata secundara de capital, in special la bursa de valori (unde sunt cotate actiunile emise de societati cu un anumit standing financiar, care difuzeaza pe piata un numar mare de actiuni si care au obligatia de a publica periodic informari asupra activitatii si rezultatelor obtinute), dar si pe piata extrabursiera ('over the counter' - OTC), pe care coteaza un numar mai mare de firme, conditiile nefiind atat de restrictive.

Actiunile se pot grupa dupa forma de prezentare si dupa drepturile pe care le genereaza.

Dupa forma de prezentare, distingem urmatoarele tipuri de actiuni: actiuni nominative si actiuni la purtator.

Actiunile nominative au inscris pe ele numele detinatorului si, pentru a putea fi transmise unei alte persoane, este necesara inscrierea tranzactiei intr-un registru la societatea emitenta. O categorie aparte o constituie actiunile nominative legate, al caror transfer este puternic restrictionat sau chiar interzis.

Actiunile la purtator nu au inscris nici un nume, transmiterea lor se poate face fara nici o formalitate, detinatorul lor fiind recunoscut ca actionar.

Dupa drepturile pe care le genereaza, actiunile pot fi ordinare si privilegiate.

Actiunile ordinare (comune) confera detinatorilor lor dreptul de a primi dividende cand, daca si in cuantumul in care sunt declarate de catre Adunarea Generala a Actionarilor, in functie de profitul net realizat de societate pe anul expirat si de proportia dintre distribuire si capitalizare.

Actiunile privilegiate dau dreptul la un dividend fix, anuntat cand actiunile sunt oferite initial pe piata, indiferent de marimea profitului realizat de societate in anul respectiv. Detinatorul de actiuni privilegiate are prioritate fata de detinatorul de actiuni comune atat in privinta dividendelor, cat si in privinta drepturilor reziduale (atunci cand compania este lichidata).

Actiunile privilegiate sunt cumparate in special pentru siguranta castigului si mai putin pentru posibilitatile de castig din diferente de curs si se clasifica, la randul lor, in trei categorii: privilegiate cumulative in cazul in care compania traverseaza o perioada dificila si nu efectueaza plata dividendelor, acestea vor fi in continuare datorate detinatorului de actiuni privilegiate si vor fi platite la o data viitoare, pe cand in cazul actiunilor comune, nu vor mai fi platite deloc; privilegiate rascumparabile atunci cand compania emitenta isi rezerva dreptul de a retrage emisiunea de actiuni privilegiate, platind actionarilor o anumita suma in numerar; privilegiate convertibile cand actionarului i se ofera posibilitatea sa schimbe actiunile privilegiate cu alte titluri convertibile, de obicei cu actiuni comune ale aceleiasi corporatii, insa conversia inversa nu este posibila.

In practica, pot fi intalnite si alte tipuri de actiuni: actiuni fara valoare nominala care nu indica valoarea nominala, nu sunt autorizate pe toate pietele de capital, dar sunt frecvent intalnite in SUA; actiunile noi, adica valori mobiliare emise in cursul unui exercitiu, care nu dau dreptul la dividend intreg si fac obiectul unei cotatii separate la bursa; actiunile gratuite folosite in cazul sporirii capitalului social prin incorporarea de rezerve sub forma emisiunii de noi actiuni.

b) Certificatele de investitii

Certificatele de investitii sunt titluri mobiliare duble: pe de o parte, certificate de investitor distribuite aportatorilor de capital si care confera acestora dreptul la dividend, iar, pe de alta parte, certificate de drept de vot, distribuite actionarilor existenti. Prin cumpararea certificatului de drept de vot, detinatorul certificatului de investitor devine actionar.

c) Obligatiunile

Obligatiunile sunt titluri de credit care dau dreptul posesorului (investitorului) sa primeasca anual un venit fix sub forma de dobanda, indiferent de rezultatele financiare ale debitorului, motiv pentru care se mai numesc si valori mobiliare cu venit fix. Se face distinctie intre titlurile de credit pe termen scurt si mediu, de pana la 5 ani, denumite bonuri sau bilete si titlurile de credit pe termen mai mare de 5 ani, denumite obligatiuni.

Spre deosebire de actionar, care este proprietarul unei parti din firma, detinatorul de obligatiuni este creditorul acesteia (imprumuta firma pe o anumita perioada de timp, cu o dobanda fixa stabilita in momentul emisiunii) si nu are drept de vot in AGA in ce priveste administrarea companiei si impartirea profitului.

Clasificarea obligatiunilor are in vedere urmatoarele criterii: forma de prezentare, locul de contractare si conditiile de emisiune, formele de diversificare.

In functie de forma de prezentare, distingem: obligatiuni nominative care au inscris numele detinatorului (creditorului), iar transmiterea dreptului de creanta se face pe baza unei intelegeri in forma autentica intre vechiul si noul detinator al titlului si prin inmanarea efectiva a acestuia; obligatiuni la purtator atunci cand creditorul este detinatorul nespecificat al titlului.

Pornind de la locul de contractare si conditiile de emisiune se delimiteaza: obligatiuni interne - titluri interne, exprimate in moneda nationala; obligatiuni straine - titluri straine, exprimate in valuta; euroobligatiuni - titluri exprimate in eurovalute.

Din punct de vedere al formelor de diversificare exista: obligatiunile de tip clasic, obligatiunile indexate, obligatiunile participative, obligatiunile cu fereastra, obligatiuni cu cupon zero, obligatiuni convertibile in actiuni, obligatiunile cu bonuri de subscriptie la actiuni (cu warant), obligatiuni asigurate.

Obligatiunile de tip clasic se caracterizeaza prin urmatoarele elemente: rata dobanzii, valoarea nominala, prima de emisiune, prima de rambursare, programul platii dobanzilor, scadenta.

Rata dobanzii se refera la o rata specificata a cuponului sau la o rata nominala determinata de conditiile pietei la momentul ofertei primare; ea ramane fixata contractual pe toata durata de viata a obligatiunii, dar poate si sa fluctueze (cazul obligatiunilor cu rate variabile ale dobanzii).

Valoarea nominala (principalul) este valoarea imprumutului, respectiv suma pe care emitentul obligatiunii o restituie la scadenta.

Prima de emisiune aPare atunci cand vanzarea se face la un pret inferior valorii nominale.

Prima de rambursare survine atunci cand rascumpararea obligatiunii se face la un pret superior valorii sale nominale.

In privinta programului platii dobanzilor, dobanda se calculeaza si se plateste anual / semestrial detinatorului titlului, pe baza unui cupon detasat de obligatiune.

Scadenta reprezinta termenul pana la care trebuie rambursat principalul (termen scurt - 5 ani, termen mediu - 7-15 ani, termen lung - pana la 30 de ani).

La acestea, s-au adaugat in timp alte elemente precum: clauza de rascumparare care permite emitentului sa rascumpere obligatiunile inainte de maturitate; clauza de restituire ce presupune posibilitatea detinatorului de a restitui titlul emitentului si de a solicita in schimb valoarea nominala; colateralul care reprezinta o garantie de natura mobiliara / imobiliara.

Obligatiunile indexate se caracterizeaza prin variatia dobanzii si / sau a pretului de rambursare in functie de un indice determinat (al volumului productiei, al cifrei de afaceri);

Obligatiunile participative ofera o dobanda suplimentara in functie de rezultatele financiare ale emitentului.

Obligatiunile cu fereastra au o.scadenta indepartata (18-25 ani) si ofera la anumite intervale de timp (7 ani) o dubla optiune: solicitarea creditorului de a i se rambursa imprumutul si posibilitatea debitorului de a rascumpara titlul.

Obligatiuni cu cupon zero se caracterizeaza printr-un pret de emisiune mic, comparativ cu suma de rambursat la scadenta, diferenta reprezentand dobanda emisiunii.

Obligatiuni convertibile in actiuni asigura detinatorului posibilitatea ca, in cadrul unui termen fixat in contractul de emisiune, sa preschimbe obligatiunile in actiuni, atunci cand veniturile din dividende depasesc nivelul dobanzii atribuite.

Obligatiunile cu bonuri de subscriptie la actiuni (cu warant) sunt titluri mixte care cuprind o obligatiune clasica, emisa cu o dobanda inferioara celei a pietei financiare si unul sau mai multe bonuri detasabile, negociabile separat la bursa, care dau dreptul detinatorului sa subscrie la actiuni. Este important de mentionat ca, spre deosebire de cazul precedent, creditul obligatar nu se stinge in momentul subscrierii la actiuni pe baza bonului.

d) Bonurile de tezaur

Bonurile de tezaur sunt titluri de credit emise de stat, in principal ele administratia bugetului de stat, utilizate pentru mobilizarea de active financiare pe termen scurt, in scopul acoperirii deficitului bugetar curent, pentru efectuarea normala a platilor atunci cand incasarile bugetare nu sunt suficiente.

In Romania, bonurile de tezaur si certificatele de trezorerie emise ds Ministerul Finantelor s-au caracterizat prin paradoxul unor dobanzi foarte mari asociate riscului redus pe care, teoretic, il presupun, nerespectand relatia clasica dintre castig si risc.

Guvernul SUA emite doua tipuri de astfel de titluri, considerate inca in pofida recentelor incertitudini si riscuri geopolitice, cele mai sigure forme de plasament la nivel mondial: Treasury Bills (bonuri de trezorerie) care sunt titluri pe termen scurt, licitate saptamanal, numai in forma dematerializata, cu discount, valoarea nominala minima fiind de 10000 USD; Treasury Notes (bilete de trezorerie) reprezentand titluri cu scadenta medie, vandute numai in forma dematerializata.

e) Obligatiunile municipale

Obligatiunile municipale ('Munis' - Municipal Securities) sunt titluri de datorie emise de metropole, orase, municipii, districte, subdiviziuni politice si teritoriale ale statelor. Capitalul obtinut in urma acestor emisiuni poate fi folosit, de exemplu, pentru construirea de licee, universitati, autostrazi, centre sportive sau pentru refinantarea unor datorii vechi. Ele sustin dezvoltarea si genereaza venituri pentru administratiile locale.

f)    Instrumentele financiare derivate

Instrumentele financiare derivate includ contracte futures, contracte options, contracte swap etc.

Contractul futures reprezinta un angajament standardizat de vanzare-cumparare a unui activ (marfa, titlu financiar, instrument monetar), care poarta denumirea de activ-suport, tranzactionat la o bursa, la un pret stabilit in momentul incheierii tranzactiei, cu lichidarea contractului la o data viitoare.

Contractul options este mai complex decat unul futures din punct de vedere tehnic si, deci, potential mai periculos pentru utilizatorii neavizati. Prin el se acorda dreptul de a cumpara sau de a vinde un activ financiar la un pret dat, in orice moment, in cadrul duratei de valabilitate a contractului.

La contractul swap se recurge pentru gestiunea unei pozitii sensibile la variatia ratei dobanzii pe piata (swap de dobanzi) sau la variatia cursului de schimb (swap valutar).

Castigul titlurilor financiare

In cele ce urmeaza, ne vom referi la castigul (rata de revenire - 'rate of return') pe care il genereaza detinerea principalelor doua categorii de titluri financiare: actiunile si obligatiunile.

a) Castigul actiunilor

Actiunile pot genera doua tipuri de castig: castigul din dividende si castigul din diferente de curs.

Multe actiuni ordinare si toate actiunile privilegiate platesc dividende. In cazul actiunilor ordinare, plata dividendelor nu este o cerinta legala, ci aceasta decizie este lasata la latitudinea Adunarii Generale a Actionarilor. Companiile aflate intr-o perioada de crestere agresiva pot alege sa reinvesteasca o mare parte sau chiar tot profitul pentru a-si alimenta expansiunea, platind doar dividende simbolice sau neplatindu-le deloc. Asadar, dividendele pe actiunile comune sunt flexibile, dar companiile incearca sa mentina un flux destul de regulat al acestora, marind dividendele cand compania beneficiaza de o crestere a profitului net.

Obtinerea venitului asteptat din dividende este uneori un motiv suficient pentru a investi intr-o anumita actiune, mai ales daca randamentul investitiei depaseste randamentul oferit de celelalte forme de plasament. Actiunile care implica un dividend generos sunt cunoscute sub denumirea de 'actiuni de venit' (income stocks) si ele vor fi alese de investitorii care prefera sursele sigure de venit.

Cand o actiune este cumparata la un anumit pret iar ulterior este vanduta la un pret mai mare, profitul rezultat este cunoscut sub denumirea de diferenta favorabila de curs. Incercarea de a obtine astfel de profituri pe baza regulii 'Cumpara ieftin si vinde scump!', pe perioade scurte de timp (cateva zile, chiar cateva ore), face obiectul tranzactiilor speculative pe termen scurt.

Dar, anticiparea unui castig din diferente favorabile de curs vizeaza nu doar intervale scurte, ci si un orizont de timp rnai larg. Actiunile companiilor ce se asteapta sa creasca in timp se numesc 'actiuni de crestere'. Investitorii cumpara astfel de actiuni anticipand ca valoarea per actiune va creste in timp si le vor vinde peste un anumit numar de ani, inregistrand un profit pe termen lung.

Se poate concluziona spunand ca investitorii conservatori sunt atrasi de actiunile de venit, in timp ce aceia dispusi sa-si asume riscuri mai mari, se orienteaza catre actiunile de crestere. In timp ce anumite actiuni sunt constant platitoare de dividende ('cash cows'), cu sanse mici de crestere a pretului, iar altele ofera un potential mic de dividend, dar sanse mari pentru castigurile din oscilatia cursului, majoritatea actiunilor ofera posibile recompense in ambele forme enuntate.

b) Castigul obligatiunilor

Castigul adus de obligatiuni imbraca mai multe forme.

Dobanda se determina prin aplicarea ratei procentuale a dobanzii (cuponului) la suma principalului si se achita la intervale de 6 luni sau un an, in functie de tipul obligatiunii.

Prima de emisiune reprezinta diferenta dintre valoarea nominala a obligatiunii (mai mare) si pretul la care aceasta este cumparata (mai mic).

Prima de rambursare apare in momentul in care rascumpararea se face la un pret mai mare decat valoarea nominala.

Diferentele favorabile de curs se inregistreaza pe piata secundara a obligatiunilor, ca rezultat al principiului 'Cumpara ieftin si vinde scump!'.

Riscul

Riscul defineste probabilitatea ca un eveniment sa provoace pierderi sau pagube unei entitati sau economiei in general, respectiv contextul de imprejurari in care un eveniment nedorit are asociata o anumita probabilitate de a se produce. Intre castig si risc exista un raport direct proportional.

Acceptiunile formulate in literatura de specialitate includ: sacrificiul unui avantaj imediat sau absenta unui consum imediat in schimbul unor avantaje viitoare; pierderea unui avantaj cert si imediat pe care il confera achizitia si detinerea unui bun real sau consumul unui serviciu contra unui avantaj viitor si incert generat de investirea in valori mobiliare; incertitudinea asupra valorii viitoare a unui activ financiar.

Insa, trebuie facuta distinctia intre incertitudine (recunoasterea faptului ca pot sa apara rezultate diferite fata de cele anticipate) si risc (posibilitatea aparitiei de rezultate nedorite).

Riscurile asociate investitiilor financiare sunt multiple si includ: riscul pietei, riscul momentului, riscul politic si de tara, riscul jurisdictional, riscul de lichiditate, riscul cursului de schimb, riscul ratei dobanzii, riscul vandabilitatii, riscul agregarii, riscul concentrarii (al diversificarii), riscul operational.

Riscul momentului decurge din alegerea momentului inoportun pentru efectuarea unei tranzactii.

Riscul politic si de tara rezulta din gradul de stabilitate economica si politica a tarii, politicile sale comerciale, traditii si etica, securitatea nationala, eventuale conflicte militare sau sociale. De asemenea, poate sa reflecte impactul negativ al deciziilor luate de autoritatile nationale / regionale in al caror arsenal de interventie se afla: impozite, taxe, restrictii de capital, contingentari, nationalizari, exproprieri etc.

Riscul jurisdictional este generat de probabilitatea modificarii cadrului legislativ, cu impact asupra valorii diverselor titluri.

Riscul de lichiditate reflecta incapacitatea unei piete de a converti in lichiditati anumite active in cantitatea dorita si la momentul dorit.

Riscul cursului de schimb are o incidenta puternica asupra portofoliilor diversificate extern, in momentul in care se doreste conversia in moneda nationala a dividendelor, dobanzilor sau a diferentelor favorabile obtinute in strainatate.

Riscul ratei dobanzii survine ca urmare a faptului ca modificarea ratei dobanzii poate avea un impact nefavorabil asupra cursului de piata al anumitor titluri.

Riscul vandabilitatii porneste de la usurinta / dificultatea cu care un titlu poate fi vandut pe piata si de la modul in care o astfel de operatiune afecteaza cursul titlului.

Riscul agregarii vizeaza tranzactii care se deruleaza pe mai multe piete, eventual din tari diferite, care pot cauza probleme diferite.

Riscul concentrarii (al diversificarii) este asociat cu detinerea unei singure valori mobiliare sau a unor instrumente dintr-un singur sector economic.

Riscul operational decurge din erori umane sau comportamente frauduloase care duc la disparitia de documente / date importante.

Sintetizand, riscul unui portofoliu are doua componente importante: riscul sistemic si riscul nesistemic. Riscul sistemic (de piata, nediversificabil) are drept cauze: inflatia, variatii ale ratei dobanzii, instabilitatea politica, conflictele militare sau crizele economice generalizate. Riscul nesistemic (de firma,''specific, diversificabil) este generat de evenimente care se produc in interiorul firmei: actiuni in justitie, greve, succesul / insuccesul actiunilor de marketing etc. Este putin probabil ca simultan toate titlurile dinlr-un portofoliu diversificat sa fie grevate de un astfel de nsc, pierderile inregistrate de unele dintre ele fiind compensate de castigurile altora.

Portofoliul de titluri si diversificarea acestuia

Portofoliul unui investitor este o colectie de active financiare (depozite bancare, bonuri de tezaur, obligatiuni guvernamentale, actiuni ordinare ale companiilor etc.) si de active reale (aur, opere de arta) in care acesta isi pastreaza averea. Investitorii isi pot gestiona portofoliile pe cont propriu, dar, cele mai adesea, mandateaza specialisti pentru a executa aceasta operatiune.

Portofoliul de titluri include varietatea titlurilor financiare detinute de un investitor individual sau institutional in vederea obtinerii unui venit din dividende / dobanzi sau a unui castig din diferente favorabile de curs.

Diversificarea este o componenta importanta a comportamentului oamenilor cu aversiune la risc in orice domeniu de activitate. Tarile isi diversifica, de asemenea, relatiile externe, politice, militare, dar si sursele de aprovizionare cu materii prime, tehnologii, resurse financiare, intrucat, daca un eveniment nedorit afecteaza una din aceste surse, existenta celorlalte impiedica intrarea in impas.

Din multimea dificultatilor care il coplesesc pe un individ inainte de a incepe sa investeasca, cea mai descurajanta este alegerea titlurilor pe care le va cumpara.

James Tobin, profesor la Universitatea din Yale, laureat al premiului Nobel pentru economie in 1981, este cel care a introdus conceptul de 'diversificare a portofoliului' caracterizand esenta acestui concept prin sintagma: 'Sa nu punem niciodata toate ouale intr-un singur cos!'.

Asadar, diversificarea semnifica atenuarea riscului prin combinarea in interiorul portofoliului a mai multor active financiare, ale caror venituri individuale sunt independente unele de altele. Un investitor nu-si va directiona toate economiile catre un singur titlu deoarece, in ipoteza unei caderi puternice a titlului in cauza, capitalul sau este compromis. Riscurile trebuie repartizate nu numai la nivel de intreprinderi si sectoare economice, ci si la nivel international. Dar, diversificarea nu inseamna sa investesti putin in titluri numeroase deoarece, in acest caz, cresterile nu aduc decat profituri neglijabile, ci inseamna sa ai mereu in vedere obiectivele fixate la constituirea portofoliului castiguri mari, securitatea castigurilor, investitii pe termen lung sau pe termen scurt.

Succesul operatiunii de diversificare depinde intr-o masura covarsitoare de existenta si tipul corelatiei dintre veniturile diferitelor active. Astfel, cand veniturile diferitelor active se misca in acelasi timp, se spune ca venitul activelor respective este corelat.

Cand venitul a doua active se misca in aceeasi directie, spunem ca ele au o corelare pozitiva. in acest caz, a cumpara cate un pachet de actiuni de la fiecare este echivalent cu a plasa toti banii in acelasi tip de actiune, in consecinta, nu poate fi vorba despre o diversificare eficienta.

Atunci cand veniturile diferitelor categorii de actiuni tind sa se miste in directie contrara, spunem ca activele au o corelare negativa. In acest caz, diversificarea poate fi incununata cu succes

In practica, insa, nu exista corelatii perfecte si stabile in timp, motiv pentru care diversificarea se confrunta cu o serie de dificultati. Ea poate diminua doar riscul de firma sau nesistemic. Partea riscului unui portofoliu care nu poate fi eliminata prin diversificare este reprezentata de riscul de piata (sistemic). in general, se considera ca daca dimensiunea portofoliului creste, nivelul riscului total scade. Dar, de la un anumit numar de active (15-20), oricat de multe titluri de valoare am adauga, riscul total se va reduce foarte putin sau deloc.