Institutii publice

INSTITUTII PUBLICE

Obiective

Prezentul capitol isi propune:

. Sa explice campurile semantice ale notiunii de institutie publica

. Sa prezinte structura de organizare politica si administrativa din Romania

. Sa prezinte autoritatile publice din Romania

. Sa prezinte administratia centrala de specialitate

. Sa prezinte administratia publica

Notiunea de institutie publica

Campuri si structuri semantice

Spre deosebire de stiintele exacte si cele ingineresti, in care notiunile sunt clare si usor definibile, managementul institutiilor publice se plaseaza intr-o zona de confluenta a mai multor discipline, managementul insusi fiind o stiinta integratoare. Am sa incerc totusi sa identific posibilele surse de neclaritate si prin delimitarea lor sa pot explica continutul conceptelor fundamentale cu care vom opera in cadrul acestui curs.

Notiunea de institutie publica este ambigua si poate genera unele dificultati in incercarea de a o defini. Multiplele ei valente semantice si dinamica care o caracterizeaza au la baza trei surse posibile de arg 252c29c umentare. In primul rand, aceasta notiune s-a obtinut prin intersectia campurilor semantice asociate notiunilor de institutie si de public, care sunt la randul lor suficient de vagi si de relative. Practic, am putea spune ca este vorba de o raportare a conceptului de institutie, in sensul generic de organizatie care are o anumita misiune si o anumita structura organizatorica, la un segment din populatia unei regiuni sau a unei tari caracterizat prin existenta unor nevoi comune integrate intr-un interes public.

Notiunea de institutie provine din latinescul institutio, care inseamna asezamant, intemeiere, infiintare, dar si obicei, regula de purtare sau deprindere (Zamfir si Vlasceanu, 1993). Conform DEX, notiunea de institutie poate sa insemne: 1) organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ, etc.; 2) forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; 3) organizatie care desfasoara o activitate de interes international. In evolutia sa, o colectivitate umana ajunge la constiinta necesitatii instituirii unor entitati organizatorice care sa reprezinte interesele comune ale acesteia si care sa fiinteze in mod autonom in raport cu interesele individuale ale membrilor ei. Se trece astfel de la existenta naturala a unei infinitati de interese individuale, egoiste si de cele mai multe ori conflictuale, la starea impunerii unor interese sociale prin infiintarea unor organizatii care sa aiba ca misiune satisfacerea acestora. Un exemplu tipic in acest sens il constituie statul, cu organizatiile sale politice, militare, administrative, educationale, culturale, financiare, etc. In viziunea lui Ioan Alexandru, (Alexandru, 1999, p.71):"Institutia defineste regulile de influentare si control social al comportamentelor individuale, modelele specifice si stabile de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi si grupuri sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de baza, valori si interese cu importanta esentiala, strategica, pentru mentinerea colectivitatilor sociale" .

Notiunea de public se refera la sectorul public de activitate dintr-o tara. Conform DEX, aceasta notiune poate sa insemne: o colectivitate mare de oameni, multime, lume. Din punct de vedere metodologic, economia unei tari este impartita in sector public si sector privat, dar aceste doua sectoare nu functioneaza in paralel ci intr-un sistem integrat, in care fortele existente in cele doua sectoare interactioneaza in mod dinamic. Mecanismul pietei nu poate sa realizeze singur toate functiile economice, iar fara guvern pietele nu pot functiona. Ne referim la o serie de reglementari necesare pentru o functionare mai fluida a pietelor in conditiile existentei unei concurente reale si nu la monopolul statului sau la dirijismul politic, care din nefericire se mai practica inca in fostele tari socialiste. Sectorul public este un sistem complex care cuprinde deopotriva structuri institutionale de drept public si privat, care satisfac nevoile oficial recunoscute ca fiind de interes public.

Notiunea de public se proiecteaza deci atat asupra zonei de producere a bunurilor si serviciilor, cat si asupra zonei de consum a acestora. In primul caz vorbim de organizatii sau intreprinderi publice producatoare de bunuri si servicii, iar in al doilea caz vorbim despre interes public sau utilitate publica. In conformitate cu punctul de vedere al Centrului European al Intreprinderilor Publice, care recenzeaza ansamblul intreprinderilor publice din Uniunea Europeana, o intreprindere publica sau cu participare publica, poate fi orice intreprindere in care statul, colectivitatile locale sau institutiile publice pot fi proprietare. Referitor la identificarea interesului public sau la definirea activitatilor publice dintr-o perspectiva teoretica, se impune o anumita distinctie intre diferitele tipuri posibile de activitati (Matei, 2001

Activitatile care pun in aplicare forta publica, de tipul justitiei, apararii sau administratiei fiscale sunt cu precadere monopoliste prin natura lor si sunt incredintate organizatiilor publice.

Activitatile sociale de tipul educatiei, sanatatii, protectiei sociale.

Activitatile obisnuite de productie de bunuri si servicii care pot proveni din sectorulprivat sau, din motive istorice, din sectorul public. In acest caz avem in vedere utilitati ca energia electrica, energia termica, alimentarea cu apa, canalizarea, transportul pe calea ferata si altele. In al doilea rand, globalizarea si dinamica economica si sociala care se manifesta tot

mai puternic la scara mondiala au generat noi aspecte in politicile si strategiile guvernamentale, marcand uneori chiar repozitionari in raportul dintre guvern si societate. David Osborne si Ted Gaebler au surprins aceasta tendinta de schimbare si au propus sintagma de reinventare a guvernului (Osborne si Gaebler, 1993, p.XVI) Ideea de a reinventa guvernul s-ar putea sa para indrazneata pentru cei care vad guvernul ca pe ceva fix, ceva care nu se schimba. Dar, de fapt, guvernele se schimba in mod constant. Intr-un timp, armurariile guvernamentale fabricau arme si nimeni nu ar fi considerat atunci posibilitatea ca intreprinderile private sa faca un lucru atat de important. Astazi, nimeni nu ar putea accepta ca guvernul sa se mai ocupe de asa ceva".

Si exemplele pot continua. Guvernele nu au avut dintotdeauna grija fata de cei saraci. Primele programe de protectie sociala au fost introduse de Bismarck, dupa 1870. Astazi, guvernele din intreaga lume au dezvoltat programe de protectie sociala si sustin financiar, sub diverse forme, educatia, sanatatea si cultura. Avand in vedere faptul ca institutiile publice isi desfasoara activitatea in campul gravitational al guvernului, orice modificare in raporturile acestuia cu societatea se va manifesta si in rolul social si economic al institutiilor publice. Cu alte cuvinte, procesul de globalizare va induce o serie de modificari si in activitatea institutiilor publice, desi ele au o misiune de anvergura nationala si nu internationala.

Pentru tara noastra o influenta puternica in activitatea institutiilor publice o are procesul de pre-aderare la Uniunea Europeana. Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana intr-un viitor apropiat impune adaptarea structurilor organizatorice si functionale ale acestor institutii publice, precum si a managementului lor, la cerintele si standardele europene. Aceasta inseamna noi valente semantice pentru institutiile publice si managementul lor.

In al treilea rand, schimbarea regimului politic in Romania nu a condus in mod necesar si la schimbarea mentalitatii noastre. Fie ca unii au inca o serie de nostalgii pentru acele vremuri dictatoriale, fie ca altii au o serie de dezamagiri fata de evolutiile politice, economice si sociale, mentalitatile ce reflecta noile culturi organizationale contin inca zone vagi si derutante sub aspect valoric si comportamental. Sesizand aceasta dificultate, Adrian Miroiu introduce in analiza institutiilor romanesti aflate in tranzitie conceptul de corporatie socialista pentru a explica o serie de probleme cu care ne confruntam inca (Miroiu, 2002): "Odata corporatia socialista introdusa ca variabila cheie in ecuatia analitica a socialismului, sunt oferite atat o perspectiva alternativa asupra socialismului romanesc ca sistem, dar si premisele intelegerii tranzitiei in Romania intr-o noua cheie. Anume, aceasta ar putea ajuta: 1) la o mai buna intelegere a reformei structurii economice in postsocialism, dar si 2) la o mai buna desfasurare a managementului intreprinderilor in curs de restructurare si reforma; 3) la o intelegere diferita a mecanismelor si problemelor politice, culturale, ale societatii romanesti in tranzitie".

Daca am considera un sistem de referinta bipolar stat-cetatean, institutiile publice au fost inainte de 1989 in sfera conceptuala, manageriala si comportamentala a statului, el insusi

o megainstitutie istorica. Dupa 1989, a inceput procesul de tranzitie spre celalalt pol, dar procesul este foarte lent datorita: 1) formidabilei forte inertiale a intregului sistem de administratie publica si 2) datorita mentalitatii cetatenilor care considera ca ei sunt la dispozitia institutiilor publice si nu invers. Tocmai existenta acestei mentalitati face ca notiunea de institutie publica sa contina o serie de valente semantice depasite istoric, dar inca actuale din punct de vedere al comportamentului acestor institutii in ansamblul lor, al comportamentului functionarilor ce le populeaza si mai ales a guvernantilor care nu renunta la ideea ca aceste institutii le apartin, in sensul extinderii puterii lor transcendente si uneori absolute asupra lor.

Administratia publica

O alta perspectiva care ne poate ajuta in intelegerea notiunii de institutie publica o constituie cea oferita de administratia publica. Conform Constitutiei din 1991, Romania este un stat democratic, parlamentar si semiprezidential, caracterizat prin separarea puterilor in stat. Aceste puteri sunt:

Puterea legislativa, care este exercitata de catre Parlament prin intermediul celor doua camere ale sale - Senatul si Camera Deputatilor.

Puterea executiva, care este impartita intre presedintele statului si Guvern.

. Puterea judecatoreasca, care este detinuta de catre instantele judecatoresti. Cele trei puteri se gasesc in echilibru, nici una dintre ele nefiind dominanta. In realitate, acest echilibru este supus fortelor politice aflate la guvernare. Atunci cand partidul de guvernamant este dominant si in Parlament, fie in mod direct fie prin aliante politice, puterea se polarizeaza in zona executivului, asa cum o demonstreaza evenimentele din ultimii ani.

Conform art.101 din Constitutie Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice". Analiza acestui text constitutional evidentiaza doua aspecte fundamentale:

Administratia publica constituie sistemul organizatoric prin care se exercita si se realizeaza puterea executiva a statului.

Administratia publica fiinteaza si functioneaza intr-un camp de valori politice, care constituie in acelasi timp forta motrice pentru dezvoltarea sociala, dar si un camp rezistiv in realizarea procesului managerial. Antonie Iorgovan subliniaza faptul ca prin administratie publica intelegem in sens

pragmatic acea activitate care consta, in principal, in organizarea si asigurarea executarii, dar si in executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale tuturor actelor normative si ale celorlalte acte juridice emise de catre autoritatile statului de drept (Iorgovan, 1996). Ioan Alexandru si colaboratorii (Alexandru si colab., 2003, p.25) considera ca:"administratia publica reprezinta folosirea teoriilor si proceselor manageriale, politice si juridice in vederea realizarii obiectivelor guvernarii, anume asigurarea reglementarilor si serviciilor atat pentru societate, in ansamblul ei, cat si pentru segmentele acesteia"

Administratia publica are deci misiunea de realizare a programului de guvernare si de materializare a valorilor politice impuse de partidul aflat la guvernare. In acest context, deciziile administratiei publice sunt obligatorii, fara a se cere acordul acelora carora li se aplica. De aici decurge si una dintre principalele deosebiri fata de administratia din sectorul privat, unde beneficiarii au dreptul de a alege intre produsele si serviciile oferite de catre diverse firme. Administratia publica face parte din sfera activitatilor publice, care se realizeaza cu scopul de a satisface anumite interese generale pentru societate. Ea fiinteaza si functioneaza in regim de putere publica.

Organizarea executarii si executarea in concret a legilor se pot realiza prin:

Activitati cu caracter de dispozitie, care au la baza acte juridice si diverse dispozitii administrative. De exemplu, activitatea de incasare a diferitelor taxe si impozite de la cetatenii contribuabili este o activitate obligatorie reglementata prin legi, hotarari de guvern sau decizii ale administratiei publice locale.

Activitati cu caracter de prestatie, care asigura realizarea unor servicii publice. De exemplu, alimentarea cu caldura a blocurilor prin sistemul de termoficare al orasului Bucuresti este o activitate de utilitate publica realizata de RADET Bucuresti. Exista si situatii in care organizatii de drept privat, care nu fac parte din sistemul de

administratie publica, sunt recunoscute prin lege ca sunt institutii de utilitate publica, respectiv, sunt institutii care au ca misiune satisfacerea interesului public in domeniul lor de activitate. De exemplu, o universitate particulara care a fost acreditata prin lege este o institutie de utilitate publica si se bucura de aceeasi recunoastere oficiala ca si universitatile de stat. In concluzie, o institutie publica se poate defini ca fiind:

O organizatie care apartine sistemului de administratie publica si care are ca misiune organizarea executarii si executarea in concret a legilor, in domeniul ei de activitate.

O organizatie care nu apartine sistemului de administratie publica, dar care are ca misiune satisfacerea interesului public, prin oferirea de servicii publice in domeniul ei de activitate.

Clasificarea institutiilor publice

Structura de organizare politica si administrativa

Aceasta clasificare o facem in concordanta cu Constitutia, folosind sensul larg al notiunii de institutie publica pentru a putea include si autoritatile publice. Conform prevederilor legii, in Romania organizarea politica si administrativa se caracterizeaza prin urmatoarea structura functionala:

A. Parlamentul

. Senatul

. Camera Deputatilor

B. Organele supreme ale administratiei de stat

. Presedintele si administratia prezidentiala

. Guvernul si aparatul sau de lucru

C. Administratia centrala si de specialitate

. Ministerele

. Autoritatilor subordonate ministerelor

. Autoritatile autonome

D. Administratia teritoriala de stat

. Prefectul

. Comisia judeteana consultativa

. Comitetul operativ-consultativ

. Serviciile descentralizate ale administratiei publice centrale in teritoriu

E. Administratia judeteana

. Consiliul judetean

. Presedintele consiliului judetean

. Secretarul general al judetului

F. Administratia locala

. Consiliul local

. Primarul

. Secretarul

. Aparatul propriu de specialitate

. Servicii publice locale

In fig.1.1 se prezinta schematic structura administratiei publice centrale si locale. Pentru a putea intelege mai bine functionalitatea acestei structuri foarte complexe, care are la baza o gandire politica si nu o gandire manageriala, este important sa abordam din punct de vedere semantic si pragmatic conceptele de: centralizare administrativa, descentralizare administrativa, desconcentrare administrativa si autonomie locala.

Centralizare administrativa

Prin centralizare administrativa se intelege procesul de reducere a instantelor de decizie si de concentrare a puterii decizionale in varful piramidei structurilor ierarhizate. Organizarea si functionarea unui sistem administrativ centralizat se caracterizeaza prin faptul ca exercitarea atributiilor administrative se realizeaza numai de catre organele statului. In centralism, autoritatea se exercita intotdeauna pe verticala, de sus in jos, guvernul si reprezentantii lui detinand intreaga putere de decizie. Nu exista sau sunt prea putine organe alese, iar atributiile acestora sunt restranse. Intre organele locale si cele centrale exista raporturi ierarhice de subordonare. Un sistem administrativ centralizat este foarte rigid si are

la baza un model mecanicist de functionare. Este un sistem ineficient, cu management determinist, dar care confera predictibilitate comportamentala si deci un control usor pentru cei foarte putini care se afla la varful piramidei administrative.

Acest sistem administrativ a cunoscut o lunga istorie, fiind promovat de doctrinele etatiste, caracterizate de altfel prin accentul dominant pe care il puneau pe centralismul de stat in detrimentul initiativei locale. Doctrinele etatiste s-au bucurat de o larga popularitate mai ales in cea de a doua jumatate a sec. al XIX-lea, reusind sa se impuna in importante state europene ca Franta, Germania, Rusia etc. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in statele Europei Centrale si de Est au fost instaurate regimuri comuniste pro-sovietice care au cunoscut experienta unor sisteme administrative supercentralizate. Romania este un exemplu nefericit de supercentralizare administrativa, situatie in care toate autoritatile administrative au fost supuse ierarhic statului-partid, partidul unic fiind singura putere conducatoare. Centralizarea administrativa, ca sistem de organizare statala, prezinta urmatoarele caracteristici (Oprean, 2001):

Statul este singura persoana morala de drept public politico-administrativ.

Organizarea administratiei are la baza un model de gandire determinist si un model functional mecanicist, cu o ierarhie stricta si foarte rigida.

Competenta decizionala a autoritatilor locale este foarte mult limitata, ea reprezentand de fapt vointa statului si nu a a colectivitatilor locale.

Statul exercita un control riguros ierarhic, putand modifica sau chiar anula actele decizionale ale autoritatilor locale.

Centralizarea administrativa este un concept managerial depasit istoric, dar care se manifesta inca in gandirea unor lideri politici datorita fortei lui inertiale si atractivitatii pe care

o manifesta sub aspectul predictibilitatii si al controlului. Totodata, excluzand orice confruntare de idei sau proces decizional competitional, acest model administrativ a constituit un camp ideal de promovare si manifestare a mediocritatii si incompetentei manageriale.

Descentralizarea administrativa

Acest model de organizare si functionare a sistemului administratiei publice este prin definitie vag deoarece nu se precizeaza care este gradul de descentralizare. Oricum, modelul permite descentralizarea procesului decizional si flexibilizarea relatiilor ierarhice pe verticala. Aceasta conduce la cresterea eficientei manageriale si la cresterea capacitatii de adaptare a sistemului la un mediu extern turbulent. Dupa 1989, o data cu schimbarea regimului politic si trecerea de la dictatura la democratie s-a impus necesitatea descentralizarii sistemului administratiei publice si regandirii lui structurale si functionale. Asa cum rezulta si din Constitutie, sistemul administratiei publice se realizeaza pe mai multe paliere ierarhice teritoriale si constituie o integrare functionala intre autoritatile publice, administratia publica centrala de specialitate si administratia publica locala. Descentralizarea administrativa prezinta urmatoarele particularitati:

Statul inceteaza a mai fi singura colectivitate teritoriala recunoscuta si respectiv, unica persoana juridica de drept public.

Colectivitatile teritoriale locale, organizate potrivit legii (judetul, orasul, comuna) sunt persoane morale de drept public politico-teritoriale, avand capacitate de drept public si interese publice proprii, distincte de cele ale statului.

Colectivitatile locale dispun de competente decizionale proprii pentru satisfacerea intereselor publice precum si de mijloace materiale, financiare si umane necesare.

Desemnarea prin vot universal a autoritatilor reprezentative. Astfel, puterea acestor autoritati reprezentative nu vine de la centru, ci de la corpul electoral, prin votul

exprimat cu ocazia alegerilor. Ele nu sunt numite, nu se subordoneaza si nu pot fi revocate de administratia statului.

Exercitarea unui control de stat asupra legalitatii deciziilor administrative si a activitatii autoritatilor locale autonome.

In literatura de specialitate din tara si din strainatate, se mentioneaza faptul ca descentralizarea administrativa se poate prezenta sub forma unei descentralizari teritoriale sau functionale, avandu-se in vedere prestarea de servicii publice. Descentralizarea teritoriala consta in repartizarea de activitati administrative in raport cu o anumita structura teritoriala a unei tari si a unei politici guvernamentale. Descentralizarea functionala sau tehnica corespunde exigentelor unei repartizari armonioase a functiilor intre diferitele ramuri ale administratiei. In timp ce descentralizarea teritoriala raspunde unor aspiratii si doctrine politice, descentralizarea functionala raspunde unor principii de eficienta economica si management performant (Oprean, 2001; Ionita, 2002).

Desconcentrarea administrativa

Folosirea acestei notiuni presupune o anumita fortare semantica deoarece ea se opune notiunii de concentrare si nu celei de centralizare. Din punct de vedere pragmatic, in contextul functionarii sistemului de administratie publica, desconcentrarea se opune notiunii de centralizare (Alexandru si Matei, 2000). Prin desconcentrare se realizeaza un transfer de activitate, de la puterea administrativa centrala spre puterea publica locala. Asadar, desconcentrarea administrativa reprezinta deplasarea in teritoriu a unor activitati ale administratiei publice centrale, fiind o forma de descentralizare controlata. In opinia lui Ioan Alexandru si a colaboratorilor (Alexandru si colab., 2003, p.61): "In cazul desconcentrarii administrative pe baze teritoriale, in teritoriu exista nu doar simpli agenti, ci organe (institutii) administrative. Acestea sunt organe ale administratiei statului, infiintate si raspunzatoare in fata autoritatilor administrative centrale de stat. Ele sunt inzestrate cu competenta proprie de decizie. Organele administrative desconcentrate teritorial raman organe ale statului, subordonate ierarhic, chiar daca au dobandit competenta proprie".

Desconcentrarea este gandita ca un mecanism de echilibrare a tendintelor puternic centralizatoare, care vor sa concentreze toate deciziile etatice in cadrul administratiei centrale, cu tendintele moderne de apropiere a competentelor decizionale de nevoile reale din teritoriu ale populatiei. Desconcentrarea se poate manifesta atat pe verticala, cat si pe orizontala :

Pe verticala, prin cresterea competentelor serviciilor din teritoriu ale ministerelor sau ale celorlalte organe ale administratiei centrale.

Pe orizontala, prin cresterea competentelor conducatorului serviciilor desconcentrate dintr-o structura administrativa, cum ar fi de exemplu, prefectul.

Modalitatea practica prin care se realizeaza distribuirea competentelor decizionale intre centru si autoritatile administratiei desconcentrate reflecta gradul sau nivelul de desconcentrare administrativa acceptat. In toate situatiile insa, structurile teritoriale desconcentrate au obligatia de a raporta centrului situatia din teritoriu si de a executa ordinele primite de la el. Aceasta inseamna de fapt ca desconcentrarea administrativa mentine puterea ierarhica, in detrimentul autonomiei locale.

Autonomia locala

Procesul de descentralizare administrativa presupune existenta unei autonomii locale, care sa permita autoritatilor publice locale preluarea unor competente decizionale si a unor activitati specifice. In planul autonomiei decizionale, autoritatile administratiei publice locale au competente generale si adopta decizii in interesul colectivitatilor pe care le reprezinta. Sub aspectul capacitatii juridice, colectivitatile locale (judetele, orasele, comunele) sunt subiecte de drept distincte de stat, avand interese publice proprii recunoscute ca atare de legiuitor. Pe plan institutional, acestea sunt reprezentate de autoritati administrative proprii, alese prin vot universal (consilii judetene, consilii locale, primari) si care nu se gasesc in raporturi de subordonare fata de aparatul de stat central.

Subliniem faptul ca autonomia locala nu se poate manifesta in mod real decat daca este recunoscuta si in planul resurselor financiare, materiale si umane de care dispune. Astfel, colectivitatile locale au bugete proprii, dispun de un patrimoniu in care sunt incluse bunurile ce apartin domeniului public si privat al judetului, orasului sau comunei si sunt deservite de functionari publici selectati pe criteriul competentei. Conform Legii nr. 215/2001, a administratiei publice locale, art. 3: "(1) Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.

(2) Acest drept se exercita de consiliile locale si primari, precum si de consiliile judetene, autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat".

Autonomia locala in acest context juridic nu trebuie confundata cu independenta totala sau absoluta, respectiv cu o delimitare functionala si o izolare a autoritatilor administratiei publice locale fata de administratia centrala de stat. Ea nu poate fi echivalenta cu independenta politica acordata unei colectivitati. Autoritatile prin care se exercita autonomia locala nu au putere de decizie politica majora, ci isi desfasoara activitatea in functie de vointa politica statala, exprimata prin legislatia tarii. Pentru a se evita orice interpretare denaturata a conceptului de autonomie locala folosit in administratia publica, in Legea nr. 215/2001, art. 4 se subliniaza faptul ca (1) Autonomia locala este numai administrativa si financiara, fiind exercitata pe baza si in limitele prevazute de lege.

(2) Autonomia locala priveste organizarea, functionarea, competentele si atributiile, precum si gestionarea resurselor care, potrivit legii, apartin comunei, orasului sau judetului, dupa caz".

Potrivit legii, autonomia locala confera autoritatilor administratiei publice locale dreptul ca, in limitele stabilite, sa aiba initiative in toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice.

Autoritati publice

Parlamentul

Conform Constitutiei Romaniei sintagma de autoritati publice este folosita pentru a defini continutul juridic al institutiilor supreme in conducerea politica si administrativa a tarii: Parlamentul, Presedintele republicii si Guvernul. Conform art. 58 din Constitutie (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.

(2) Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat".

Cele doua camere ale Parlamentului sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit Legii electorale. Numarul deputatilor si al senatorilor se stabileste in raport cu populatia tarii. Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. Organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabileste prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute in bugetele aprobate de acestea. Fiecare Camera isi alege un birou permanent. Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalti membri ai birourilor permanente sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocati inainte de expirarea mandatului.

Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecarei Camere. De asemenea, fiecare Camera isi constituie comisii permanente si poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele isi pot constitui si o serie de comisii comune, in functie de necesitatile legislative. Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a fiecarei Camere.

Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor. Legile pot fi constitutionale, organice si ordinare. Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei. Legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere. Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

Grupurile parlamentare au un rol foarte important in activitatea celor doua Camere atat in ceea ce priveste constituirea organelor de lucru si de conducere ale Camerelor, cat si in ceea ce priveste definirea pozitiei politice a membrilor lor fata de actele legislative supuse dezbaterii, precum si in rezolvarea problemelor curente. Comisiile parlamentare sunt organe de lucru ale celor doua Camere, infiintate cu scopul de a analiza propunerile legislative si de a pregati forma finala a acestora, spre a fi discutate si votate in plenul acestor Camere.

Presedintele Romaniei

Conform art. 80 din Constitutie : "(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate".

Presedintele tarii este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Mandatul presedintelui este de patru ani si se exercita de la data depunerii juramantului. In domeniul politicii interne a tarii, presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament. In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membrii ai Guvernului. Presedintele poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente si de importanta deosebita. Totodata, el poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii si asigurarea ordinii publice. In acest caz, el va prezida sedintele de Guvern. Presedintele Ramaniei are obligatia de a promulga legile votate de cele doua Camere, dar are si dreptul de a le trimite spre reexaminare Parlamentului.

In domeniul politicii externe, presedintele tarii incheie tratate internationale in numele Romaniei, tratate care au fost negociate de Guvern si le supune spre ratificare Parlamentului. De asemenea, la propunerea Guvernului, presedintele acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. In domeniul sigurantei nationale, presedintele tarii este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. In virtutea acestei autoritati, el poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau generala a fortelor armate. In caz de agresiune armata impotriva tarii, presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului. In cazuri exceptionale, presedintele Romaniei poate institui starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele localitati si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate.

Pentru exercitarea de catre presedintele Romaniei a prerogativelor care ii sunt stabilite prin legislatia tarii, s-a organizat si functioneaza Administratia Prezidentiala, care este o institutie publica cu personalitate juridica. Aceasta institutie integreaza toate serviciile publice aflate la dispozitia presedintelui, pentru indeplinirea atributiilor sale. Structura organizatorica si functionala, precum si spectrul de activitati si responsabilitati se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare si functionare al acestei institutii, regulament aprobat de presedinte.

Guvernul

Conform art. 101 din Constitutie : "(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele sociale interesate.

(3) Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica".

Guvernul are deci rolul de a asigura functionarea echilibrata si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial in conditiile promovarii intereselor nationale (Profiroiu si Popescu, 2002). Prin activitatile multiple si foarte complexe realizate, prin anvergura si consecitele decizionale care se iau la acest nivel, prin raspunderea asumata fata de intregul popor in realizarea programului de guvernare, putem asocia intregii activitati guvernamentale conceptul de megamanagement. Functiile fundamentale ale acestui proces sunt urmatoarele:

Functia de strategie. Prin aceasta functie Guvernul elaboreaza strategiile cele mai adecvate pentru a putea realiza obiectivele strategice formulate in programul de guvernare.

Functia de reglementare. Prin aceasta functie, Guvernul creeaza campul legislativ care sa permita implementarea strategiilor elaborate, strategii care presupun o serie de schimbari in cadrul legislativ existent. Din punct de vedere managerial, prin exercitarea acestei functii, Guvernul se indeparteaza de modelul mecanicist si birocratic de conducere sociala existent pana nu de mult si abordeaza un model flexibil si eficient.

Functia de administrare a proprietatii statului. Prin aceasta functie se asigura administrarea proprietatii publice si private a statului, precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. In procesul de tranzitie in care inca ne aflam, aceasta functie se coreleaza si cu cea de privatizare a unor segmente importante din proprietatea statului.

Functia de reprezentare. Prin aceasta functie se asigura, in numele statului roman, reprezentarea pe plan intern si international.

Functia de autoritate de stat. Prin aceasta functie se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si in domeniile economic si social. De asemenea, se exercita controlul asupra functionarii institutiilor si organismelor care isi desfasoara activitatea in subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

Administratia publica centrala de specialitate

Ministerele

Conform art.115 din Constitutie, strucura administratiei publice centrale de specialitate consta din ministere si alte organe de specialitate subordonate Guvernului (1) Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului.

(2) Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritati administrative autonome".

Ministerele constituie o categorie distincta in cadrul sistemului administratiei publice. Ele au rolul de a implementa in viata sociala si economica politica Guvernului in domeniile si sectoarele de activitate ale acestora pe intreg teritoriul tarii. Ministerele constituie structuri organizatorice si functionale vitale in subordinea Guvernului si au competente materiale si teritoriale. Configuratia ministeriala este propusa de primul-ministru si aprobata de Parlament, la investirea unui nou guvern. Aceasta configuratie nu este insa fixata pentru intreaga parioada de guvernare. Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului in functie de necesitati, prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea ori comasarea unor ministere. Organizarea ministerelor se stabileste prin legi proprii sau prin hotarari ale Guvernului. Atributiile exercitate de ministere se pot grupa in doua categorii (Profiroiu si Popescu, 2002):

. Atributii similare pentru toate ministerele

. Atributii proprii, specifice fiecarui minister Atributiile similare deriva, in principal, din rolul pe care il au toate ministerele in sistemul administratiei publice centrale de a realiza programul de guvernare aprobat de Parlament. Acestea sunt: a) atributii privind organizarea executarii si executarii legilor, ordonantelor si hotararilor de Guvern; b) atributii privind activitatile economice si sociale; c) atributii privind realizarea politicii externe si in mod deosebit, a politicii de integrare europeana; d) atributii privind formarea si perfectionarea pregatirii profesionale a personalului etc. Atributiile proprii sunt generate de specificul domeniului de activitate al fiecarui minister. In functie de acest specific, ministerele se pot grupa in:

. Ministere cu activitate economica

. Ministere cu activitate sociala, educationala, culturala si stiintifica

. Ministere cu activitate politica si administrativa

Indiferent de specificul domeniului de activitate, ministerele au o structura organizatorica asemanatoare. Conducerea unui minister este asigurata de catre un ministru, care este membru al Guvernului si responsabil in fata acestuia de intreaga activitate desfasurata de minister. Ministrul reprezinta institutia pe care o conduce in raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere si autoritati ale administratiei publice centrale, cu autoritati ale administratiei publice locale si cu organizatii neguvernamentale. El este ordonator principal de credite si dispune de mijloacele materiale si fondurile banesti incredintate ministerului. In structura ministerului se pot organiza departamente conduse de secretari de stat, directii generale conduse de directori generali, directii conduse de directori, servicii, birouri, etc.

Autoritati administrative autonome

Potrivit articolelor 115 si 116 din Constitutie, in sistemul administratiei centrale de specialitate se integreaza si alte organe de specialitate, dintre care cele mai importante sunt nominalizate ca autoritati administrative autonome:

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii are misiunea de a organiza si coordona in mod unitar activitatile care privesc apararea tarii si siguranta nationala.

Serviciul Roman de Informatii este organul de stat specializat in domeniul informatiilor privind siguranta nationala a Romaniei, parte componenta a sistemului national de aparare.

Curtea de Conturi este institutia suprema de control financiar asupra modului de formare, administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public.

Avocatul Poporului este o institutie care are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice.

Consiliul Legislativ este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii si armonizarii legislatiei.

Curtea Constitutionala este institutia care asigura controlul constitutionalitatii legilor, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului.

Administratia publica locala

Consiliul local

Conform art.120 din Constitutie, autoritatile comunale si orasenesti sunt (1) Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.

(2) Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase".

Conform Legii nr. 215/2001, administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza in temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Prin autonomie locala, legiuitorul intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona treburile publice, in interesul si in numele colectivitatilor locale pe care le reprezinta.

Este important de subliniat faptul ca raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale din comune si orase si autoritatile administratiei publice la nivel judetean se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor din judet. In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte, precum si intre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Exercitarea competentelor si atributiilor stabilite prin lege revine autoritatilor administratiei publice locale care se gasesc cel mai aproape de cetateni.

In cadrul politicii economice nationale, comunele si orasele au dreptul la resuse proprii, pe care autoritatile administratiei publice locale le gestioneaza potrivit atributiilor ce le revin, in conditiile legii. Autoritatile administratiei publice locale administreaza sau, dupa caz, dispun de resursele financiare, precum si de bunurile proprietate publica sau privata ale comunelor si oraselor, in conformitate cu principiul autonomiei locale. Totodata, consiliile locale pot hotari asupra participarii cu capital sau cu bunuri, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, la constituirea de societati comerciale sau la infiintarea unor servicii de interes public local. Subliniem faptul ca in conformitate cu legislatia existenta, comunele si orasele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina.

Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local. El aproba statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare al consiliului. De asemenea, el aproba, la propunerea primarului, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare ale aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local. Consiliul local poate sa infiinteze institutii publice, societati comerciale si servicii publice de interes local; urmareste, controleaza si analizeaza activitatea acestora; instituie norme de organizare si functionare pentru institutiile si serviciile publice de interes local; numeste si elibereaza din functie conducatorii serviciilor publice de interes local, precum si pe cei ai institutiilor publice din subordinea sa; hotaraste asupra infiintarii si reorganizarii regiilor autonome de interes local.

Primarul

Comunele si orasele au cate un primar si un viceprimar, iar orasele resedinta de judet, cate doi viceprimari. Primarul indeplineste o functie de autoritate publica. El este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care il conduce. Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu alte autoritati publice, cu persoane fizice sau juridice romane sau straine, precum si in justitie. El raspunde de buna functionare a administratiei publice locale.

Primarul asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului; dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor si ale celorlalti conducatori ai administratiei publice centrale, precum si hotararile consiliului judetean; intocmeste proiectul bugetului local si contul de incheiere a exercitiului bugetar si le supune spre aprobare consiliului local; exercita functia de ordonator de credite; asigura ordinea publica si linistea locuitorilor prin intermediul politiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor si unitatilor de protectie civila, care au obligatia sa raspunda solicitarilor sale, in conditiile legii.

Consiliul judetean

Structurile administrative la nivelul judetelor sunt prevazute in Constitutie la art.121 (1) Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.

(2) Consiliul judetean este ales si functioneaza in conditiile legii".

Consiliul judetean este compus din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul judetean, ca autoritate deliberativa a dministratiei publice locale constituita la nivel judetean, indeplineste urmatoarele atributii principale: aproba, la propunerea presedintelui, regulamentul de organizare si functionare a consiliului judetean, numarul de personal in limitele normelor legale, organigrama, statul de functii, regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, a institutiilor si serviciilor publice, precum si a regiilor autonome de interes judetean; adopta strategii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala a judetului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; coordoneaza activitatea consiliilor locale ale comunelor si oraselor in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean; aproba bugetul propriu al judetului, imprumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de incheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe, precum si taxe speciale; hotaraste repartizarea pe comune, orase si municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse; administreaza domeniul public si domeniul privat al judetului; hotaraste darea in administratie, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a judetului sau, dupa caz, a serviciilor publice de interes judetean; hotaraste cu privire la vanzarea, concesionarea si inchirierea bunurilor proprietate privata a judetului, in conditiile legii.

Prefectul

Conform art.122 din Constitutie:

1) Guvernul numeste cate un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.

(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ­teritoriale.

(3) Atributiile prefectului se stabilesc potrivit legii".

Numirea si eliberarea din functie a prefectilor se fac prin hotarare a Guvernului. Pentru a fi numit in functie, prefectul trebuie sa aiba studii superioare. In calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul vegheaza ca activitatea consiliilor locale si a primarilor, a consiliilor judetene si a presedintilor consiliilor judetene sa se desfasoare in conformitate cu prevederile legii. Intre prefecti, pe de o parte, consiliile locale si primari, precum si consiliile judetene si presedintii consiliilor judetene, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.

Prefectul conduce activitatea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate, organizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale. Ca reprezentant al Guvernului, prefectul indeplineste urmatoarele functii mai importante: asigura realizarea intereselor nationale, aplicarea si respectarea legislatiei; exercita controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, precum si ale presedintelui consiliului judetean, cu exceptia actelor de gestiune curenta; dispune masurile corespunzatoare pentru prevenirea infractiunilor si apararea drepturilor cetatenilor, prin organele legal abilitate; asigura, impreuna cu autoritatile si organele abilitate, pregatirea si aducerea la indeplinire a masurilor de aparare care nu au caracter militar, precum si a celor de protectie civila; prezinta anual Guvernului un raport asupra stadiului realizarii sarcinilor ce ii revin potrivit programului de guvernare, precum si in legatura cu controlul exercitat asupra legaltatii actelor autoritatilor administratiei publice locale.

Sumar

Notiunea de institutie provine din latinescul institutio, care inseamna asezamant, intemeiere, infiintare, dar si obicei, regula de purtare sau deprindere.

Conform DEX, notiunea de institutie poate sa insemne: 1) organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ, etc.; 2) forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; 3) organizatie care desfasoara o activitate de interes international.

In viziunea lui Ioan Alexandru, institutia defineste regulile de influentare si control social al comportamentelor individuale, modelele specifice si stabile de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi si grupuri sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de baza, valori si interese cu importanta esentiala, strategica, pentru mentinerea colectivitatilor sociale.

Notiunea de public se proiecteaza atat asupra zonei de producere a bunurilor si serviciilor, cat si asupra zonei de consum a acestora. In primul caz vorbim de organizatii sau intreprinderi publice producatoare de bunuri si servicii, iar in al doilea caz vorbim despre interes public sau utilitate publica.

Conform Constitutiei din 1991, Romania este un stat democratic, parlamentar si semiprezidential, caracterizat prin separarea puterilor in stat. Acestea sunt: puterea legislativa, care este exercitata de catre Parlament prin intermediul celor doua camere ale sale - Senatul si Camera Deputatilor; puterea executiva, care este impartita intre presedintele statului si Guvern; puterea judecatoreasca, care este detinuta de catre instantele judecatoresti.

Cele trei puteri se gasesc in echilibru, nefiind dominanta nici una dintre ele.

Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

Guvernul are rolul de a asigura functionarea echilibrata si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial in conditiile promovarii intereselor nationale.

Structura administratiei publice centrale de specialitate consta din ministere si alte organe de specialitate subordonate Guvernului. Ministerele constituie o categorie distincta in cadrul sistemului administratiei publice. Ele au rolul de a implementa in viata sociala si economica politica Guvernului in domeniile si sectoarele de activitate ale acestora pe intreg teritoriul tarii.

Ministerele constituie structuri organizatorice si functionale vitale in subordinea Guvernului si au competente materiale si teritoriale. Configuratia ministeriala este propusa de primul-ministru si aprobata de Parlament, la investirea unui nou guvern.

Organizarea ministerelor se stabileste prin legi proprii sau prin hotarari ale Guvernului.

Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.

Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase.

Administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se organizeazasi functioneaza in temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

Prin autonomie locala, legiuitorul intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona treburile publice, in interesul si in numele colectivitatilor locale pe care le reprezinta.

Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local. El aproba statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare al consiliului.

Consiliul local aproba, la propunerea primarului, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare ale aparatului

propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local.

Primarul indeplineste o functie de autoritate publica. El este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care il conduce.

Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu alte autoritati publice, cu persoane fizice sau juridice romane sau straine, precum si in justitie. El raspunde de buna functionare a administratiei publice locale.

Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale.

Intrebari

1. Care sunt campurile semantice care contribuie la definirea notiunii de institutie publica?

2. Cum explicati dinamica semantica notiunii de institutie publica?

3. Ce este administratia publica si cat de necesara este ea in viata politica si administrativa a unei tari?

4. Care sunt diferentele majore intre administratia publica romaneasca dinainte si dupa 1989?

5. Care sunt elementele cele mai importante ale structurii de organizare politica si    administrativa din Romania?

6. Ce se intelege prin centralizare administrativa?

7. Ce se intelege prin descentralizare administrativa?

8. Ce se intelege prin desconcentrare administrativa?

9. Ce se intelege prin autonomie locala?
10.Care sunt autoritatile publice definite in Constitutia Romaniei ?

11. In ce consta structura administratiei publice centrale de specialitate?

12. Ce se intelege prin administratie publica locala?

13. Care sunt atributiile consiliului local?

14. Care sunt atributiile primarului?

15. Care sunt relatiile de putere intre consiliul local si primar?

16. Care sunt atributiile consiliului judetean?

17. Care sunt atributiile prefectului?

18. Care sunt relatiile de putere intre consiliul judetean si prefect?

19. Daca ati dori sa imbunatatiti actuala organizare politica si administrativa din Romania, care ar fi elementele structurale si functionale pe care le-ati schimba?