CONCEPTUL DE AUDIT

Auditul reprezinta, in viziunea multor autori, activitatea de examinare profesionala a unei informatii cu scopul de a exprima o opinie responsabila si independenta in raport cu un criteriu de calitate.

Semantic, denumirea de "audit" provine de la cuvantul italian "audire", care inseamna "a asculta, a auzi", iar radacinile auditului provin din activitatea economica desfasurata inca din Evul Mediu. Fara a putea fi precizata data exacta sau localizarea geografica intr-un anumit stat.

Din punct de vedere istoric, se delimiteaza mai multe tipologii ale auditului, diferentiate in functie de categoria ordonatorilor de audit (entitatile care solicita auditul), de auditori sau de obiectivele auditului. Aceste tipologii s-au dezvoltat sn 242e41c timp, pe masura ce dezvoltarea economica a generat specializari din ce sn ce mai distincte ale necesitatilor de control si evaluare.

Pana la inceputul secolului al XVIII-lea, auditul era ordonat de conducatori, biserica sau stat avand in general un obiectiv clar, de identificare a fraudelor si de pedepsire a hotilor si de prevenire a unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimoniul propriu al entitatii respective.

Auditorii erau numiti din randul preotilor, considerati ca fiind exemple de moralitate si avand referintele necesare de cunoastere a fenomenelor in special economice.

Perioada secolelului al XVIII-lea si pana la jumatatea sec. al XIX-lea a produs mutatii si in tipologia ordonatorilor de audit. Guvernele, tribunalele si actionarii au inlocuit clasele sociale conducatoare feudale, iar auditorii erau recrutati din randul celor mai buni contabili. Obiectivele auditului se extind acum asupra prevenirii si reucerii fraudelor, pedepsirea celor vinovati si identificarii solutiilor de prezervare a patrimoniului.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea se clarifica relatia dintre auditati si auditorii alesi din randul profesionistilor contabili sau juristi. Obiectivul lor auditorilor era déjà mai concret, repsectiv atestarea realitatii situatiilor financiare, cu scopul de a se evita erorile si frauda sn zona financiara.

In primele decade ale secolului XX, auditul este realizat de profesionisti specializati in audit alaturi de contabili. Lucrarile de audit erau comandate de stat si de actionari.

Perioada anilor 1940-1970, cand comertul international se dezvolta iar relatiile dinre state se deschid, este dominata de cresterea accelerata a schimburilor internationale de bunuri si servicii. Ordonatorii de audit apar si din in randul bancilor, patronatului si al institutiilor financiare datorita dezvoltarii pietelor de capital. Efectuarea auditului se realizat de catre profesionisti de audit si contabilitate, iar obiectivele cunosc o forma elevata de atestare a sinceritatii si regularitatii situatiilor financiare. In aceasta perioada, datorita dezvoltarii profesiei contabile si a influentelor asupra cadrului contabil conceptual, anglo­saxonii dezvolta activitatea de audit pe continentul european, introducand conceptele de standardizare internationala.

In anii 1970-1990, obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii si reguli de evaluare) si a normelor de audit.  In aceasta perioada incep sa se delimiteze si domeniile auditului, acesta depasind zona financiar contabila si specializandu-se ca materie, profesiune si principii in functie de domeniul vizat, conducand spre domenii specifice ale auditului calitatii, auditului sistemelor informatice, etc.

Ordonatorii de audit sunt statele, tertii, actionarii, bancile, intreprinderile etc., iar auditorii sunt profesionisti in domeniile respective, organizati ca profesii liberale independente sau societati de expertiza si audit. In prezent, domeniile economice sunt complexe si nu mai pot fi analizate multilateral si obiectiv pentru a clarifica anumite aspecte decat cu concursul specialistilor de inalta probitate morala si profesionala. Faptele economice analizate sn zona auditului financiar, operatiunile si documen­tele evaluate reprezinta baza pentru formularea unor opinii care atesta imaginea fidela a contu­rilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor si protectia contra fraudelor nationale si internationale.

Auditorii, ca specialisti cu o pregatire teoretica superioara, cu o autoritate si competenta, sunt denumiti experti. Apare activitatea de expertiza, care reuneste profesionisti cu cunostinte teoretice si practice si care, in urma contractelor primite de la terti, cerceteaza situatiile financiare.

Una dintre definitiile actuale ale auditului, la care se face referire tot mai frecvent in literatura de specialitate, este cea publicata in 1973 de catre AAA (Asociatia Amerciana a Auditorilor) in cadrul Declaratiei privind conceptele de baza ale auditului. Potrivit AAA, 'auditul este un proces sistematic de obtinere si evaluare in mod obiectiv a unor afirmatii privind. actiunile si evenimentele cu caracter economic in vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmatii cu criteriile prestabilite, precum si de comunicare a rezultatelor catre utilizatorii interesati.'

Standardul International de Audit - ISA 120, precizeaza la paragraful 3 ca: " situatiile financiare sunt intocmite si prezentate anual si sunt destinate nevoilor comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Multi dintre utilizatori se bazeaza pe aceste situatii financiare ca fiind sursa lor principala de informatii, deoarece ei nu au posibilitatea sa obtina informatii aditionale care sa satisfaca nevoile lor informationale specifice' De aici rezulta rolul semnificativ pe care il capata auditul vis-a-vis de utilizatorii informatiei contabile: auditorul este singurul care, independent de conducerea intreprinderii ce a intocmit situatiile financiare de sinteza, este in masura sa dea o asigurare rezonabila asupra faptului ca situatiile respective nu sunt viciate de fraude sau de erori semnificative si, prin urmare, pot fi utilizate cu suficienta incredere in procesul de luare a deciziilor.

Bancile sunt institutii de credit care, conform Legii nr. 58/1998 republicata cu modificarile cuprinse in L. Nr. 343/17.07.2006, « desfasoara cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si de acordare de credite in cont propriu ». Activitatea bancara are, prin natura ei atat o componenta comerciala (bancile cumpara si vand o marfa) cat si financiara (marfa bancilor fiind banii). Din acest punct de vedere, bancile actioneaza pe piata atat ca institutii comerciale al caror scop este maximizarea profiturilor, cat si ca intermediari monetari, ce asigura redistribuirea banilor in economie. Astfel, impactul pozitiei financiare al unei banci se manifesta nu numai asupra deciziei actionarilor si clientilor bancii respective dar si asupra unui intreg segment al economiei dimensiunile acestui segment fiind direct dependente de dimensiunile bancii. Mai mult decat atat, calitatea unica a bancilor de creatoare de moneda fac din acestea un canal semnificativ de implementare a politicilor monetare la nivel guvernamental, astfel ca asigurarea transparentei in ceea ce priveste realitatea pozitiei unei banci, stabilitatea financiara a acesteia si prezentarea unor situatii financiare credibile, reprezinta mai mult decat o necesitate pentru structurile administrative dintr-un stat. De aceea asigurarea si organizarea auditului in domeniul bancar au o importanta deosebita, particularitatile acestui mediu al economiei impriand o anumita specificitate activitatilor legate de audit.