Scurt istoric al auditului financiar

Scurt istoric al auditului financiar

Etimologia conceptului de audit provine din latinescul audit, auditare si inseamna a asculta si transmite mai departe. Englezii ii dau semnificatia de verificare, revizie contabila, bilant.

In general, prin audit se intelege e 555f55f xaminarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea ei la un criteriu (standard, norme) de calitate in vederea satisfacerii nevoii unor utilizatori de informatii.

Potrivit Standardelor internationale de audit, obiectivul unui angajament de audit al situatiilor financiare este acela de a oferi posibilitatea auditorului sa exprime o opinie cu privire la situatiile financiare, daca acestea sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru identificat de raportare financiara.

Auditul este cunoscut de la inceputurile secolului al XIII-lea, avand ca obiect, in special, verificarea conturilor marilor organizatii administrative, fara a exista o data precisa sau o localizare exacta intr-un anumit stat.

Municipalitatea orasului Pisa a solicitat ca auditarea socotelilor sa fie facuta de un matematician si contabil renumit, Fibonaci, pe baza unui onorariu fix, iar municipalitatea orasului Venetia a stabilit onorariile auditorilor sai in functie de numarul si importanta erorilor si fraudelor descoperite de catre acestia.

In Franta se recomanda baronilor sa prezinte anual conturile domeniului pentru a fi auditate si facute publice.

Literatura de specialitate delimiteaza mai multe etape in evolutia auditului, diferentiate in functie de categoria sociala care ordona si dispunea efectuarea unor actiuni si activitati de audit si ai carei componenti erau numiti ordonatori de audit.

Principalele etape in evolutia auditului au fost:

pana la inceputul sec. al XVIII-lea - auditul era ordonat de regi, imparati, biserica si stat cu un singur scop si anume acela de pedepsire a hotilor pentru infractiuni de frauda, precum si prevenirea aparitiei si producerii unor astfel de fapte si protejarea patrimoniului propriu al unei entitati sau organizatii. Auditorii erau numiti din randul preotilor si primau calitatile morale ale acestora;

sec. XVIII - prima jumatate a sec. XIX - perioada caracterizata de producerea unor schimbari profunde in randul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdictionale si actionarii au luate locul vechilor clase sociale iar auditorii erau preferati si selectati din randul celor mai buni contabili. Auditul si-a extins obiectivele asupra reprimarii fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau si a cautarii solutiilor pentru pastrarea integritatii patrimoniului statului sau al entitatilor publice si private;

sfarsitul sec. al XIX - etapa in care s-a conturat relatia intre auditori si auditati. Auditorii erau alesi din randul contabililor si al juristilor iar obiectivele acestora erau acelea de atestare a realitatii situatiilor financiare in vederea identificarii si evitarii erorilor si a fraudei;

primele 4 decenii ale sec. XX - auditul a fost realizat de profesionisti specializati in audit alaturi de contabili. Lucrarile si actiunile de audit erau comandate de catre stat si actionari;

perioada anilor 1940-1970 - se caracterizeaza prin largirea sferei auditului si patrunderea acestuia in domeniul bancar, al patronatului si institutiilor financiare. Aceasta largire a sferei auditului a fost determinata de dezvoltarea puternica a pietelor de capital ca urmare a amplificarii comertului international. Executarea auditului era atributul auditorilor si a specialistilor in contabilitate. Obiectivele auditului evolueaza catre o forma elevata de atestare a sinceritatii si regularitatii situatiilor financiare. Datorita dezvoltarii profesiei contabile si a influentelor asupra cadrului contabil conceptual, anglo-saxonic dezvolta activitatea de audit pe continentul european;

in perioada 1970-1990 - obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea functionalitatii controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil si a normelor de audit. Cei care ordonau efectuarea unor actiuni de audit erau statele, actionarii, bancile si firmele. Auditorii sunt profesionisti de formatie economica sau juridica, in principal, avand rolul de asigurare si consiliere a conducatorilor si managementului entitatilor publice sau private asupra functionalitatii sistemului de control intern si a sinceritatii situatiilor financiare intocmite, identificarea punctelor slabe si a erorilor, precum si elaborarea unor solutii si recomandari care sa conduca la potentarea sistemelor de conducere si control intern, la corectarea erorilor si prevenirea pagubelor;

perioada anilor 1990 si pana in prezent - este marcata de profunde clarificari si delimitari conceptuale. Auditul dobandeste un rol vital in consilierea si asigurarea managementului entitatilor publice si private in ceea ce priveste gestionarea si administrarea acestora. Este perioada in care conceptul guvernantei corporatiste este preluat de la americani si introdus in viziunea de conducere, inclusiv a entitatilor publice. Se reuseste decantarea conceptelor de control si audit fara ca sa se fi reusit in totalitate eliminarea unor confuzii. Au fost imbunatatite standardele si normele profesionale ale auditului, au fost elaborate ghiduri procedurale si coduri deontologice menite sa sustina si sa apere morala auditorului avand in vedere ca persoana acestuia trebuie sa fie in afara oricarei banuieli, precum "sotia Cezarului". Auditul patrunde in domeniile asistentei manageriale, a evaluarii calitatii, precum si ale identificarii solutiilor si parghiilor de crestere a performantelor sistemelor de conducere si control intern. In prezent, auditul a intrat in etapa unei gestiuni a reactivitatii, adica in etapa in care auditorii trec de la practica profesionistilor confruntati cu riscuri, la masurarea logica si stiintifica a factorilor de risc. Auditorii au devenit specialisti in comunicare si in analiza riscului. S-a realizat delimitarea clara intre auditul extern si auditul intern prin eliminarea interferentelor si a suprapunerilor,  concomitent cu stabilirea elementelor de complementaritate si a modului in care colaborand pot determina o crestere a eficacitatii actiunilor lor.

In tara noastra, auditul este de data recenta, anul 1999 marcand elaborarea unor acte normative care au condus la organizarea si exercitarea auditului in sectorul public si in cel privat.

Reglementarile internationale in domeniul auditului au constituit izvorul actelor normative ce au reglementat auditul in plan intern.

Principalele reglementari internationale sunt:

Standardele internationale de audit;

Standardele internationale de contabilitate;

Directiva a VIII-a a Consiliului CE (nr. 84/253/CEE)  privind autorizarea persoanelor raspunzatoare de efectuarea auditului statutar al documentelor contabile. Aceasta nu contine prevederi care sa reglementeze modul de realizare al auditului statutar, la gradul de supraveghere publica sau la asigurarea unei calitati ridicate a auditului.

Standardele internationale de audit (ISA), adoptate si de catre Camera Auditorilor Financiari din Romania, sunt o traducere directa a standardelor internationale de audit emise Federatia Internationala a Contabililor Autorizati si reglementeaza modul de desfasurare al auditului, precum si subiecte precum planificarea, controlul, inregistrarea si raportarea activitatii de audit.

Principalele standarde internationale de audit sunt:

ISA 100 Angajamente de certificare;

ISA 120 Cadrul general al standardelor internationale de audit;

ISA 200 Obiective si principii generale care guverneaza un angajament de audit al situatiilor financiare;

ISA 210 Termenii angajamentelor de audit;

ISA 220 Controlul calitatii pentru activitatea de audit;

ISA 230 Documentatie;

ISA 240 Responsabilitatea auditorului de a lua in considerare frauda si eroarea intr-un angajament de audit al situatiilor financiare;

ISA 250 Considerente legate de legislatie in auditul situatiilor financiare;

ISA 260 Comunicarea problemelor de audit celor insarcinati cu guvernanta;

ISA 300 Planificarea;

ISA 310 Cunoasterea clientului;

ISA 311 Cunoasterea entitatii, mediului si evaluarea riscurilor de denaturare semnificativa;

ISA 320 Pragul de semnificatie in audit;

ISA 330 Procedurile auditorului ca raspuns la riscurile evaluate;

ISA 400 Evaluarea riscurilor si controlul intern;

ISA 401 Auditul intr-un mediu cu sisteme informatizate;

ISA 402 Considerente de audit referitoare la entitatile care apeleaza la prestatori de servicii;

ISA 500 Probe de audit;

ISA 501 Probe de audit - considerente suplimentare pentru elemente specifice;

ISA 505 Confirmari externe;

ISA 510 Angajamente initiale - solduri de deschidere;

ISA 520 Proceduri analitice;

ISA 530 Esantionarea in audit si alte proceduri de testare selectiva;

ISA 540 Auditul estimarilor contabile;

ISA 545 Auditul evaluarilor si prezentarilor de informatii privind valoarea justa;

ISA 550 Parti afiliate;

ISA 560 Evenimente ulterioare;

ISA 570 Principiul continuitatii activitatii;

ISA 580 Declaratiile conducerii;

ISA 600 Utilizarea serviciilor unui alt auditor;

ISA 610 Luarea in considerare a activitatii de audit intern;

ISA 620 Utilizarea serviciilor unui expert;

ISA 700 Raportul auditorului asupra situatiilor financiare;

ISA 710 Date comparative;

ISA 720 Alte informatii din documentele cuprinzand situatii financiare auditate;

ISA 800 Raportul auditorului asupra angajamentelor de audit cu scop special;

ISA 810 Examinarea informatiilor financiare previzionate;

ISA 910 Angajamente de revizuire a situatiilor financiare;

ISA 920 Angajamente pentru efectuarea procedurilor convenite privind informatiilor financiare;

ISA 930 Angajamente de elaborare a informatiilor financiare.

Directiva a VIII-a a Consiliului CE (nr. 84/253/CEE)  privind autorizarea persoanelor raspunzatoare de efectuarea auditului statutar al documentelor contabile nu contine prevederi care sa reglementeze modul de realizare al auditului statutar, gradul de supraveghere publica sau asigurarea unei calitati ridicate a auditului. La momentul actual, exista patru Directive ale UE ce prevad obligativitatea auditarii situatiilor financiare - individuale sau consolidate - de catre persoane fizice sau juridice autorizate. Este vorba despre: Directiva a IV-a (nr. 78/660/CEE) din 25 iulie 1978 privind situatiile financiare ale unor tipuri de societati, Directiva a VII-a (nr. 83/349/CEE) din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate, Directiva nr. 86/635/CEE din 08 decembrie 1989 privind situatiile individuale si consolidate ale bancilor si ale altor institutii financiare si Directiva nr. 91/674/CEE din 19 decembrie 1991 privind situatiile financiare individuale si consolidate ale intreprinderilor de asigurari.

Exista unele incercari ale Comisiei Europene de a moderniza Directiva a VIII-a, ca urmare a unor scandaluri financiare (Parmalat, Ahold) si a lipsei unei armonizari in problema auditului statutar. Aceste incercari s-au concretizat in:

- emiterea, in anul 1998, a comunicarii intitulate "Auditul statutar al conturilor in Comunitatea Europeana: drumul de urmat";

- publicarea, in noiembrie 2000, a recomandarii privind "Controlul calitatii in auditul statutar al situatiilor financiare in Uniunea Europeana";

- publicarea, in mai 2002, a recomandarii privind "Independenta auditorului statutar in Uniunea Europeana".

Dezbaterile actuale din domeniul auditului statutar in UE vizeaza:

- recunoasterea profesiei de auditor in statele membre;

- agreerea auditorilor in UE se va realiza numai dupa promovarea, de catre acestia, a unui examen de competenta;

- inscrierea tuturor auditorilor statutari intr-un registru accesibil publicului;

- respectarea, de catre auditori, a unor reguli stricte de confidentialitate;

- asigurarea unei calitati ridicate si constante a tuturor misiunilor de audit;

- adoptarea unui nou standard international de audit care sa sporeasca credibilitatea informatiilor financiare individuale si consolidate si care sa raspunda intr-o maniera mai eficace interesului public european;

- intarirea sistemului de supraveghere publica a activitatii auditorilor si a cabinetelor de audit care sa permita exercitarea unui control eficient la nivel comunitar;

- adunarea generala a actionarilor numeste auditorul sau cabinetul de audit si numai aceasta instanta il poate revoca;

- cresterea exigentei auditarii entitatilor publice de importanta nationala;

- infiintarea comitetelor de audit si intarirea sistemelor de control intern;

- modificarea Directivelor  IV si VII prin care sa se introduca obligativitatea entitatilor auditate de a prezenta (intr-o anexa la situatiile financiare individuale sau consolidate) onorariile platite pentru prestarea serviciilor de audit