CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Omul, ca fiinta inteligenta, si-a dorit dintotdeauna sa-si satisfaca nevoile si sa-si atinga obiectivele cu minimum de costuri materiale si de munca. In incercarea de a identifica, astfel, cele mai eficiente modalitati de realizare a activitatii omul a descoperit avantajele asocierii cu alte persoane prin utilizarea experientei particulare si  diviziunea sociala a muncii in sarcinile foarte complexe. Astfel, necesitatea de a asigura conexiunea si unitatea tuturor activitatilor umane desfasurate intr-o organizatie, de a le coordona si dirija in acord cu cerintele sistemului social a determinat aparitia unui nou concept cu continut si conotatii inovatoare.

Termenul de management s-a impus in sfera economica datorita lucrarii 'The Managerial Revolution', apartinand lui James Burnham, lucrare publicata in anul 1941 la New York. Alaturi de acest concept, Burnham 151i89b a propus si notiunea de manager ca vector al inovatiei si progresului (Petrescu, I., 1991).

De-a lungul timpului o serie de alti specialisti au incercat sa defineasca termenul de management oferindu-i valente noi. Astfel, William Newman (1964) considera managementul ca 'importanta tehnica sociala, ca directionare, conducere si control al eforturilor unei grupe de indivizi in vederea realizarii unui scop comun Dupa Jean Gerbier (1965) managementul inseamna 'organizare, arta de a conduce, de a administra H. Koontz, C. O`Donnell si H. Weihrich (1984) considerau ca managementul este 'un proces de proiectare si mentinere a unui climat in care indivizii, muncind impreuna in colectiv, realizeaza eficient scopurile stabilite

Dintre specialistii romani, Gheorghe Macovei (1983) arata ca: 'managementul desemneaza un sistem de principii, de cerinte si reguli, precum si talentul de a le aplica Ovidiu Nicolescu, scria intr-o lucrare mai recenta (1992) ca: 'managementul rezida in studierea procesului si relatiilor din cadrul organizatiilor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere, de natura sa asigure ridicarea eficientei

Pe de alta parte, un alt autor strain, A. Mackensie (1969) definea managementul prin prisma notiunii de manager, aratand ca 'managementul este procesul in care managerul opereaza cu trei elemente fundamentale - idei, lucruri si oameni, realizand obiectivul prin altii'.

Dincolo de finalitatea practica pe care o are managementul ca proces concret de rationalizare si eficientizare a muncii ca stiinta, managementul reprezinta ²un ansamblu de concepte, metode si mijloace de solutionare a problemelor de conducere in toate domeniile de activitate din societate, cuprinzand si toate nivelurile organizatorice ale acesteia² (Cornescu, V., Mihailescu, I., Stanciu, S., 1994). Cele doua laturi ale managementului sunt intr-o continua complementaritate datorata imbinarii cunostintele acumulate si recunoscute cu experienta practica in cautarea de idei novatoare, de noi mijloace de realizare a activitatii in scopul eficientizarii ei. Managementul reprezinta una din cele mai dinamice arii de activitate deoarece trebuie sa fie in acord si in acelasi timp sa incerce sa anticipeze schimbarile care au loc la nivelul sistemului socio-economic.

Ca practica, managementul presupune cuprinderea intr-un tot unitar a activitatilor de dirijare si coordonare a activitatilor din cadrul unei organizatii cu scopul de a realiza obiectivele stabilite, prin aplicarea principiilor si regulilor stabilite de managementul stiintific si prin adaptarea sistemelor si metodelor la specificul fiecarei organizatii. Pe langa latura aplicativa managementul stiintific contine si o latura creativa generata de adaptarea stiintei conducerii la realitatile organizatiei si necesitatea alegerii unor metode si tehnici corespunzatoare specificului acestei organizatii.

Din punct de vedere al functionalitatii, managementul stiintific poate fi privit ca o activitate care intruneste atat o latura tehnico-organizatorica ce decurge din caracterul oricarui proces de productie, cat si o latura social-economica, generata de natura relatiilor interumane din societate. Conform denumirii, latura tehnico-organizatorica reprezinta partea tehnica a conducerii productiei, sistemul de legaturi organizatorice si de conducere dintre verigile unitatii economice care, la randul lor sunt conditionate de nivelul dezvoltarii tehnicii si tehnologiei. Aceasta latura tehnico-organizatorica este intotdeauna sub incidenta laturii social-economice.

In vederea imbinarii optime a laturii aplicative cu latura creativa si cea tehnico-organizatorica, managementul stiintific presupune existenta urmatoarelor conditii:

stabilirea unor obiective organizationale clare si realizabile;

elaborarea unei structuri optime a organizatiei si a aparatului de conducere;

consultarea specialistilor si crearea cadrului juridic si organizatoric pentru participarea acestora la conducere;

utilizarea metodelor moderne in luarea deciziilor;

controlul activitatii desfasurate la nivelul organizatiei.

Stiinta si arta de a conduce oamenii si a administra organizatiile se imbina in mod organic in vederea adaptarii organizatiei la schimbarile inregistrate la nivel socio-economic.

ABORDAREA COMPARATIVA A CONCEPTELOR MANAGEMENT SI LEADERSHIP

In vorbirea curenta exista tentatia de a folosi termenii de lider si manager unul in locul celuilalt.

Dintre multiplele sensuri oferite de Webster's Dictionary (1997), se desprinde sensul propriu de "a conduce, a indrepta pe cineva ghidandu-l", dar si sensul figurat de "a influenta sau a determina la cineva o anumita conduita". Limba romana a preluat si adaptat substantivul leader care a devenit lider, adjectivul leading care a devenit liderial, dar verbul corespunzator familiei de cuvinte in discutie lipseste, fiind inlocuit cu termenul foarte general a conduce. Substantivul leadership e folosit in forma sa originala sau inlocuit cu conducere.

Termenul de management, a carui forma timpurie a fost manage, provine din italienescul manegg(iare) care insemna a manui, a manevra, a conduce (cai), derivat din latinescul mano, manus (mana).

Istoria managementului consemneaza insa diferite incercari, fie de a delimita cele doua concepte, fie de a le considera complementare.

Abordarile care opereaza o distinctie intre acesti doi termeni arata ca, in timp ce liderul desemneaza acea persoana care exercita puterea sau o mare influenta in cadrul unor grupuri sociale de diverse marimi (societati, natiuni, comunitati, organizatii, grupuri mici), avand drept atribut definitoriu exercitarea functiei de conducere, luarea deciziilor, managerul este acea persoana care imbina arta si stiinta de a conduce cu abilitatile practice, orientandu-si activitatea catre planificare, coordonare si administrare (Quarterman, J., 1998).

Cele mai recente studii in acest sens subliniaza faptul ca, in timp ce managerii se preocupa, in special, de modul in care lucrurile sunt realizate, liderii se concentreaza asupra semnificatiei pe care acestea le au pentru oameni.

Competentele lideriale se refera la:

1. competentele permisive - abilitatea liderului de a imparti puterea, de a gasi satisfactie in dezvoltarea celorlalti si nu in controlarea lor, de a realiza ca implinirea apartine grupului si nu liderilor izolati.

2. competentele vizionare - abilitatea liderului de a folosi convingerea si modelarea pentru a-l determina pe individ sau grupul sa actioneze conform scopurilor sale sau ale organizatiei din care face parte.

3. competentele de autointelegere - abilitatea liderului de constienti-zare a propriilor puteri, slabiciuni, dorinte si nevoi, atat ca individ cat si ca lider al organizatiei.

4. competentele de congruenta a valorilor - abilitatea liderului de a intelege idealurile si expectantele organizatiei, de a actiona permanent ca o persoana cu principii, de a transmite celorlalti valorile organizatiei.

5. competentele de anticipare - abilitatea liderului de a dezvolta si utiliza predictia intr-un mediu constant schimbator si de a conceptualiza si vizualiza strategii de actiune transformatoare si eficiente.

6. competentele intuitive - abilitatea liderului de a utiliza flerul, intuitia si interpretarile bazate pe experiente in luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor.

Aceasta analiza conduce la identificarea urmatoarelor variabile specifice activitatii lideriale/ liderului: a) influentarea activitatii unui individ/ grup in efortul de realizare a unui scop intr-o situatie data; b) infaptuirea lucrurilor adecvate; c) adaptare la schimbari; d) proactivitate; e) focalizare asupra individului; f) perspective pe termen lung; g) sfidarea status quo-ului h) luarea deciziilor bazate pe anticiparea viitorului.

Teoreticienii managementului (Agor, 1983; Bazerman & Lewicki, 1985; Young, 1987; Vecchio, 1991) identifica urmatoarele competente mana-geriale:

competente conceptuale - abilitatea managerului de a privi organizatia atat ca intreg, cat si prin intermediul relatiilor existente intre parti;

competente de relationare - abilitatea managerului de a lucra cu ceilalti membrii ai organizatiei, fie ca sunt subordonati, egali sau superiori;

competente tehnice - abilitatea managerului de a folosi cunostinte, tehnici, instrumente si resurse specifice pentru a atinge scopurile organizatiei;

competente de negociere - abilitatea managerului de a stabili acorduri cu alte persoane sau grupuri de persoane avand putere egala, in conditiile in care fiecare dintre parti asteapta avantaje proprii (Bazerman & Lewicki, 1985);

competente politice - abilitatea managerului de a folosi puterea convingerii sau compromisului in scopul a obtine beneficii pentru organizatie (Young, 1987);

competente analitice - competenta managerului de a utiliza fapte bazate pe evidenta stiintifica (cunostinte, instrumente si tehnici) pentru a lua decizii si a rezolva probleme in numele organizatiei (Agor, 1983).

Astfel, se pot identifica urmatoarele variabile specifice activitatii manageriale: a) lucrul cu si prin intermediul indivizilor sau grupurilor pentru a realiza scopurile organizatiei; b) realizarea lucrurilor adecvate; c) adaptare la complexitate; d) reactivitate; e) concentrare asupra structurii; e) perspective pe termen scurt; f) acceptarea status quo-ului; g) luarea deciziilor bazate pe directii stabilite (algoritmic).

Incercarile de ultima ora ale specialistilor domeniului se concentreaza asupra explicarii complementaritatii celor doi termeni (management/ leadership), considerandu-se chiar ca managementul stiintific reprezinta conducerea stiintifica a organizatiilor umane in scopul indeplinirii obiectivelor propuse.

In literatura de specialitate din domeniul activitatilor motrice se folosesc, in functie de context, termenii de leader sau manager care se contopesc intr-un al treilea, acela de (conference) commissioner ce desemneaza persoana avand calitatea de "administrator (delegat) care are responsabilitatea lideriala si manageriala pentru: afacerile fiscale ale organizatiei; politici, proceduri si programe; stabilirea planurilor strategice pe termen lung; supravegherea membrilor organizatiei; derularea proceselor care faciliteaza comunicarea de inalta calitate intre membrii institutiilor, biroul organizatiei si diferitele grupuri constituente (Quarterman, J., 1998).