 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» sisteme fiscale
» Elemente comune pentru sistemele fiscale din uniunea europeana
|
|
Accentuarea redistribuirii veniturilor |
|
| Redistribuirea veniturilor in societatea a dat nastere la numeroase discutii teoretice cu privire la eficienta si utilitatea acestui demers. Petre Brezeanu285 analizeaza o parte din dezbaterile pe aceasta tema si arata ca Distribuirea venitului, privita din punct de vedere al justitiei sociale, este o problema de etica. Justitia distribuirii venitului in societate a preocupat dintotdeauna omenirea, aducandu-se argumente pro si contra pentru redistribuirea venitului in vederea micsorarii ecartului dintre bogati si saraci. Argumentele in favoarea redistribuirii pornesc de la ideea fundamentala ca societatea are obligatia morala sa furnizeze membrilor acesteia necesitatile de baza vietii. Cele mai intalnite argumente impotriva redistribuirii nu sunt de ordin filosofic, ci de ordin practic Paola Profeta287 studiaza diferitele teorii economice din acest domeniu si arata ca: O abordare alternativa a analizei normative a fiscalitatii este teoria impozitarii echiile, derivata din lucrarea lui Simon din anul 1938: sectorul public detine rolul important al furnizarii si redistribuirii de servicii pe care sectorul privat nu le poate livra. Fiscalitatea trebuie sa se dezvolte conform cu principiile dreptatii si trebuie sa limiteze interferenta proceselor politice in economia de piata. Aceasta idee conduce la conceptul venitului multilateral si a bazei fiscale generale, care totusi, se dovedeste a presupune mai multe probleme de masurare si dificultati administrative. Dar, eficienta si dilemele redistributive nu epuizeaza teoria fiscalitatii. Un rol crucial este jucat de alegerea colectiva si de institutiile publice, rezultand necesitatea includerii unei abordari de economie politica (este vorba de Persson si Tabellini, din anul 2000). Mecanismele de alegere publica si functionarea lor sunt centrale atat la nivel alocativ (cum se plateste pentru furnizarea serviciului, cat de mult, etc), cat si la nivel redistributiv (gradul redistributiei. si cum se finanteaza aceasta). Dintr-un punct de vedere pozitiv, in tarile democratice, procesele de votare si cele politice competitive determina politicile si sistemele fiscale si dau forma efectelor impozitelor asupra echitatii si eficientei."In cadrul modulului privind diverse teorii fiscale se arata ca in democratii, reformele fiscale pot fi adoptate si sustinute daca atrag suport politic suficient. in 1983, Becker arata ca actiunea grupurile de presiune si de interese poate juca de asemenea un rol semnificativ in formarea politicilor fiscale. Acest curent de gandire, cunoscut sub denumirea de abordare a schimbului fiscal normativ la impozitare"288 se intalneste in continuare la numerosi autori: Wicksell in 1896, Lindhal in 1919, apoi Buchanan in 1976, Brennan si Buchanan in 1980.Alte contributii relevante care au incercat sa includa problemele de economie politica in teoria impozitelor optime, precum cea a lui Atkinson, in anul 1995). O exceptie importanta se gaseste in lucrarile lui Hettich si Winer (1988, 1997. 1998,1999, 2000). Nicolae Hoanta289 studiaza numeroase teorii ale justitiei si redistribuirii si concluzioneaza ca: Problema redistribuirii nu a fost rezolvata nici din unghiul eficientei, dar nici din cel al necesitatii redistribuirii Redistribuirea veniturilor este considerata un important obiectiv al sistemului fiscal din Uniunea Europeana. Aceasta este reflectata mai ales prin alegerea unor metode de impozitare, cu un pronuntat caracter progresiv, la nivelul impozitarii veniturilor personale . Totusi, pentru familiile cu copii care au un venit mic, sistemele fiscale din UE nu se pot a cu cele din SUA, unde sistemul fiscal permite intr-adevar un transfer pozitiv spre cei mai nevoiasi, in masurarea progresivitatii sistemului fiscal bazat pe aceste ecuatii apar insa unele limite. in primul rand, cotele de imbunatatire a reducerilor fiscale (neincluse in ecuatii) tind sa creasca odata cu venitul. De exemplu: cele asociate cu investitiile in locuinte si cheltuielile pentru ingrijirea copilului. in al doilea rand, aceste ecuatii se aplica asupra venitului, mai ales in conditiile in care mari grupuri de platitori de impozit nu platesc contributii pentru asistenta sociala sau mai putine decat cele platite de muncitori (precum cei care se auto-angajeaza (self-employed), pensionarii, somerii). in plus, componenta venitului din capital nu este reflectata. Anumiti factori de asemenea actioneaza pentru a slabi progresivitatea statutara a sistemului fiscal din UE291. Un prim factor se refera la baza de impozitare personala care este foarte ingusta in anumite state (Franta, Grecia, Portugalia). La acesta se adauga si problema venituiui din capital care este impozitat la o rata fixa in UE, in contrast cu incorporarea in venitul personal si cu impozitarea progresiva a acestuia, in majoritatea celorlalte tari OCDE. Impozitarea proprietatilor este, de asemenea, foarte redusa in majoritatea statelor UE. in al treilea rand, impozitele pe venitul personal in majoritatea statelor includ avantaje fiscale a caror valoare tinde sa creasca odata cu venitul, cum ar fi scutiri sau facilitati pentru sanatate, ingrijirea copiilor, educatie. Facilitatile pentru economiile pentru pensii si investitiile in locuintele ocupate de proprietar pot avea un impact regresiv asupra distribuirii veniturilor, deoarece cei bogati tind sa economiseasca mai mult, atat in termeni absoluti, cat si ca procent din venituri. Pe langa aceasta, plafonarea contributiilor de asigurari sociale, in vigoare in anumite state UE, sunt reflectate intr-o usoara scadere a ratelor nete, atunci cand venitul creste (Germania si Spania). Contributiile sociale finanteaza adeseori scheme de asigurare, ceea ce nu reprezinta un scop al redistribuirii venitului de la bogati la saraci (precum sunt venituri redistribuite pentru ciclul de viata al individului). Contributiile pentru pensii, somaj sau boala apartin acestei categorii. Totusi, chiar si in aceste cazuri, componentele de asigurari s-ar putea sa nu fit, definite in mod corect, pe baze conile (de exemplu, pensiile) si/sau beneficiile pot sa creasca odata cu nivelul venitului, in timp ce contributiile sunt supuse unui plafon, ori, in general, cheltuielile pentru sanatate tind sa creasca odata cu venitul. De aceea, s-ar putea ca persoanele instarite sa beneficieze mai mult de aceste servicii, ceea ce a determinat tarile UE, inclusiv Franta, sa elimine plafoanele tuturor contributiilor sociale. De asemenea, anumite bunuri si servicii care sunt in majoritate consumate de grupuri cu venituri mai ridicate, sunt impozitate cu TVA redus (servicii hoteliere, restaurante) in majoritatea statelor membre. Per total, sistemul fiscal contribuie mai mult la redistribuirea veniturilor in UE decat in alte state OCDE, dar acesta reflecta in mare masura procente generale de impozitare mai mari, in timp ce eficienta relativa a sistemelor fiscale din UE in redistribuirea veniturilor pare mai redusa decat in alte state OCDE. Pe de alta parte, procentele de impozitare mai mari din Uniunea Europeana sunt utilizate partial pentru a finanta programele destinate grupurilor celor mai lnerabile. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
